Zeci de oameni m-au ajutat în procesul de scriere al acestei cărți. Nu voi încerca să-i numesc pe toți, dar trebuie să-i mulțumesc agentului meu literar, Pat Schartle Myer și editorului meu, Charlotte Leon Mayerson, ca și Lisei Gordon și lui Lorraine Gordon, pentru sfaturile lor editoriale. Îi sunt recunoscător lui Albert Lubin, director executiv al Clubului Comercianților de Diamante din New York, pentru că m-a îndrumat în lumea acestor pietre prețioase; Doctorului Cyrus H. Gordon, profesor de studii ebraice la Universitatea din New York, pentru ajutorul dat în domeniul arheologiei; lui Lousia și Emanuel W. Munzer, pentru că și-au reamintit una dintre perioadele cele mai negre din istoria Europei; și doctorului Yigael Yadin din Ierusalim, pentru că a discutat Masada cu mine. Îi datorez o recunoștință specială lui Yisrael Lazar, profesor și prieten, pentru buna dispoziție și răbdarea cu care mi-a răspuns la întrebări interminabile cu privire la pământul nașterii lui, Israelul. Toate greșelile care pot apărea în carte referitor la domeniile amintite mai sus îmi aparțin.

În fiecare dimineață, Baruch se trezea cu gândul că urma să fie arestat. Sulul era din aramă bună, care fusese bătută până se subțiase și se înmuiase ca pielea. Îl puseseră într-un sac și-l transportaseră în secret, ca niște hoți, ceea ce și erau, până la o mică grotă aflată la marginea unei miriști. Înăuntru era întuneric, cu toate că cerul albastru intens se contura în deschizătura de la intrare și el umpluse o lampă cu gaz, o aprinsese și o așezase pe o piatră turtită. Trei dintre conspiratorii mai tineri stăteau afară cu ochi pânditori și un burduf cu shekar și se prefăceau că erau beți. Cel mai bătrân abia îi auzea. Durerea din piept îl chinuia din nou și mâinile îi tremurau pe când se străduia să apuce sula și ciocanul de lemn. Cuvintele lui Baruch, fiu al lui Neriah ben Maasiah din neamul preoților din Anatoth de pe pământul lui Benjamin, căruia porunca de a duce departe comorile Domnului i-a venit de la Ieremia, fiu al lui Hilkiahu Kohenul, în vremea lui Zedekiah, fiu al lui Josiah, rege al iudeilor, în al nouălea an al domniei sale. Baruch nu consemnă decât atât în prima zi. Când documentul va fi terminat, cuvintele acestea de început vor reprezenta confesiunea care i-ar putea aduce moartea dacă sulul avea să fie descoperit înainte de venirea invadatorilor. Dar se simțea obligat să noteze, ca să se știe că nu erau niște criminali oarecare. Ieremia îi spusese cum se arătase porunca lui Dumnezeu. Mai clar, Baruch înțelesese că prietenul lui îi spunea că urma să fure din Templu, să ia obiecte de cult din locul sacru. — Nabucodonosor se joacă de-a războiul cu faraonul. Când hoardele lui vor termina de jefuit Egiptul, se vor îndrepta încoace. Templul va fi ars, iar obiectele vor fi duse de aici sau distruse. Domnul ne-a poruncit să ascundem cele sfinte până când va sosi din nou vremea să le folosim întru slujirea lui. — Spune-le preoților. — Am făcut-o. Dar de când îl ascultă casa lui Bukki pe Dumnezeu? Baruch se îndepărtă șchiopătând, pe cât de repede i-o îngăduia piciorul beteag. Era pe moarte, dar asta făcea ca zilele rămase să-i pară și mai prețioase. Riscurile îl umpleau de teroare. Reuși să-și alunge totul din minte până în ziua când nomazii pe jumătate sălbatici, care ocoleau de obicei de la distanță orașul, veniră la porți și implorară protecție. După câteva ore, drumurile către Ierusalim erau sufocate de refugiații care fugeau din calea celei mai teribile armate a lumii. Ieremia veni la el. Baruch văzu în ochii profetului lumina pe care unii o considerau semnul nebuniei iar alții, iluminarea dată de Dumnezeu.

Diamantul Ierusalimului Noah Gordon descarca gratis PDF.