Eu nu dansez de obicei, dar acum am băut și o să dansez cu tine, căci voi uita că m-am făcut de rîs. Era ultimul sfert al unei piese lente, necunoscute mie. Abia scăpasem dintr-un dans cu Vasilescu, directorul diviziei quality. Întotdeauna mi s-au părut ridicole titulaturile astea. Pe lista mea cu lucruri pe care le detestam în corporație, titulaturile erau pe locul doi. Sexul între angajați, abia pe șase. Păstram pe unu ura între femei. Abia cînd am citit Women’s inhumanity to women am înțeles și de ce. Aveam liste pentru orice. Viața mea era organizată în liste și listuțe. Eram capabilă să le recit oricînd, pe oricare dintre ele. Nu aș fi putut trăi fără liste, îmi dădeau o senzație de necesară siguranță. Să știi ce-ți place și ce-ți displace și în ce ierarhie. Ce ai de făcut. Ce ai de iubit. Ce ai de urît. Să nu te abați de la ele. Să ai reguli pentru fiecare lucru important din viața ta. Listele mă linișteau. Viața e mai simplă cînd știi, fără dubiu, tot ce ai nevoie să știi. Ești în control cînd totul e clar, fără zone gri, fără confuzii. Aveam nevoie să fiu în control. Nevastă-mea e o scorpie. Apoi a rîs un rîs scurt și nervos, ca o zbatere subită de aripă. Abia l-am cunoscut și îmi spune că nevastă-sa e o scorpie. Eram la un workshop în munți, iar el era CEO-ul companiei care ne preluase, dar eu nu știam asta chiar atunci. Îmi aminteam vag că ne mai văzuserăm o dată, bănuiam că ar fi fost directorul vreunei alte divizii cvasiinutile, cu nume englezit. Așa e peste tot în corporații, subalternii și-o trag la team-building-uri, iar șefii și șefuții, la workshop-uri. Locul șase pe lista cu lucruri pe care le detest la job.