Briza se strecoară prin ferestrele deschise, perdelele legănându-se încet și leneș. Este august, dimineața devreme, și este deja cald. În timp ce stau la masa din bucătărie, o rază de soare se așterne asupra ziarului și îmi încălzește dosul palmei, deși cafeaua mea se răcește. Brusc, este prea dificil să traversez camera pentru a-mi lua o ceașcă proaspătă, fiindcă tot ce pot face este să mă uit la titlu. Ceva îmi tresare în piept, din nou și din nou. Iată-l, în The New York Times: Helen Gurley Brown, legendarul redactor-șef al revistei Cosmopolitan, se stinge din viață la 90 de ani. Cuvintele încearcă să îi creioneze portretul, să aducă un omagiu femeii care le-a dat fetelor necăsătorite de pretutindeni permisiunea să participe la revoluția sexuală, care a reînviat o revistă moartă și care a prezentat lumii o nouă minune: Fata Cosmo. Cu câteva rânduri mai jos menționează alte feministe, ca Betty Friedan și Gloria Steinem, apoi discută rolul controversat al lui Helen Gurley Brown în mișcarea feministă. Este totul acolo, negru pe alb. Dat fiind că este vorba de The New York Times, nu mă îndoiesc că Margalit Fox s-a documentat, dar totuși, povestea lui Helen este mai complexă de atât. Doar foarte puțini oameni știu cât de complexă este. Mă uit din nou la necrolog și un rând îmi sare în ochi: „Helen Gurley Brown avea 90 de ani, deși părți din ea erau mult mai tinere“. Nu pot să nu zâmbesc în timp ce mângâi poza cu vârfurile degetelor. Este o poză în alb-negru, făcută în biroul ei. Era anul 1965, la scurt timp după ce a început să lucreze la Cosmopolitan. Helen, într-o rochie cu model de leopard, stă la biroul ei, cu creionul în mână și hârtiile împrăștiate în fața ei. Lângă ea, încețoșat, văd o fâșie dintr-o femeie tânără. Jumătate din ea a fost tăiată din imagine. Totuși, recunosc modelul geometric al rochiei ei și sugestia feței: ochii, nasul și colțul gurii, șuvițele subtile de păr care îi mângâie gulerul. Cunosc această rochie, și o cunosc pe această femeie chiar mai bine.