RODICA OJOG-BRAŞOVEANU A ÎNFLORIT LILIACUL PDF

CAPITOLUL I

Caleaşca opri în coasta caselor lui Vasile Papa1 , lăsând să coboare două femei înveşmântate în straie neguroase. Arnăutul aflat peste drum, păzind zidurile lui Petrovici-Armis, bogătaş vestit dincolo de hotarul Principatelor, le cercetă cu luare-aminte. Conacul lui Armis era ultimul din Bucureşti cu "fustanelă, fes şi pistoale" în poartă. Juneţea capitalei, zăluzi ca Dorel Sturdza, Manolache Ghica ori Ioniţă Duca, se întrebau — de obicei după a treia sticlă de Château Lafitte retour des Indes — dacă ghiujul de Petrovici a înfipt un caraghios cu catrinţă în uliţă pentru a-i păzi comorile ori nevasta. Didina Petrovici lipsea de la sindrofii şi reprezentaţiunile Teatrului Mare, nu-şi plimba toaletele de la Worth în echipagiu comandat la parizianul Clochez, abia de o zăreai, trandafir roşu, proaspăt ca dimineaţa, printr-o despicătură cât clipa a perdelelor... Arnăutul încercă să desluşească chipul femeilor la lumina felinarului cu petrol. Se afla câte unul la şapte case, mândria bucureştenilor, căci le îngăduia să salte oleacă nasul peste nemţi şi franţuzi care le mai orbecăiau pe străzi în lucoarea săracă a opaiţelor şi lumânărilor. Nu citi mare lucru, cele două femei având văluri groase pe chip, atâta doar că se aflau cucoane de felul lor. Mantii bogate peste rochii cheltuielnice — clopote răsturnate —, broboade scumpe. Cea mai mărunţică întoarse capul spre vizitiu:

— Ne aştepţi aici, Antoane. — Săru' mâna, cucoană, am priceput. "Şi glasul şi porunca, tot a obraz înălţat aduc", îşi zise arnăutul... Femeile se prinseră de braţ şi se îndreptară cu paşi mărunţi şi sprinteni spre Lipscănie. Arnăutul lui Armis le urmări cu gândul până pieiră după prăvălia lui Klenk, neamţul care tăia ca nimeni altul ţvechere 2 şi pantaloni neglijé pentru frumoşii târgului. Nu era întâmplare de toată ziua cA două cucoane, feţe luminate, să străbată la ceas de noapte, pe vreme vrăjmaşă de gerar, cu ploaie subţire, trecută prin sită, uliţele desfundate ale Bucureştilor, neînsoţite de pereche de berneveci — c-o fi boier ori slujitor. Stăpânirea "pavase sistematic", cu piatră cioplită adusă de la Vălenii de Munte şi Comarnic, doar strada Franceză3 şi strada Germană 4 . Arnăutul îşi scutură fesul ud şi le ură de bine. "C-o fi taină de inimă ori altă daravelă, Domnul cu ele! În Lipscănie şi pe Covaci, ipistaţii stau ciotcă..."