În seara de dinaintea izbucnirii celui de-al Doilea Război Mondial, comandantul armatei britanice era profund îngrijorat. Londra se afla într-un pericol iminent. Orașul era, potrivit unui anume Winston Churchill, obiectivul cel mai vizat din întreaga lume, o vacă grasă, scumpă, legată în lanț, cu scopul de a ademeni prădătorul.¹ Cine era prădătorul? Adolf Hitler. Dacă populația avea să cedeze sub teroarea bombardierelor lui, s-ar fi zis cu Marea Britanie. „Traficul se va opri, oamenii străzii vor striga după ajutor, iar orașul se va scufunda într-un haos total“, se temea un general britanic.² Milioane de cetățeni ar ceda psihic. Armata nici măcar nu ar mai ajunge să treacă la luptă, pentru că ar trebui să țină în frâu masele isterice. Churchill preconiza că cel puțin trei, patru milioane de locuitori ai Londrei s-ar fi refugiat în alte regiuni. Cine voia să afle ce nenorocire plutea în aer nu trebuia decât să răsfoiască Psihologia mulțimilor. Autorul francez, Gustave Le Bon, a fost unul dintre cei mai mari învățați ai timpurilor sale. Hitler îi citise cartea din scoarță în scoarță, la fel și Mussolini, Stalin, Churchill sau Roosevelt.

Le Bon explică amănunțit ce se întâmplă cu oamenii în situații de criză. Aproape instantaneu, scrie el, omul coboară „câteva trepte bune pe scara civilizației“.³ Cum se răspândesc panica și violența, adevărata noastră natură iese la iveală. Pe 19 octombrie 1939, Hitler i-a pus la curent pe generalii săi cu planul de atac. „Nemiloasa intrare a forțelor aeriene germane (Luftwaffe)“, spunea el, „cu scopul de a zdrobi voința britanicilor de a opune rezistență, poate urma și va urma la un moment dat.“⁴ Britanicii se temeau că era deja prea târziu. Ba chiar s-a luat în considerare săparea unor adăposturi în subteranul Londrei, dar planul a fost în cele din urmă abandonat. Oamenii, paralizați de teamă, nu și-ar mai fi revenit niciodată. În ultimul moment, s-au ridicat câteva spitale psihiatrice de campanie, în afara orașului, pentru a putea primi primele victime. Atunci a început. Pe 7 septembrie 1940, 348 de bombardiere germane au survolat Canalul Mânecii. Era vreme frumoasă și mulți londonezi ieșiseră afară, așadar, când la 16:43 sirenele au început să urle, toți și-au îndreptat privirea spre cer. Acea zi de septembrie va intra în istorie drept „Sâmbăta neagră“, iar ce a urmat după aceea drept „The Blitz“. Timp de nouă luni, numai peste Londra au căzut mai mult de 80 000 de bombe. Cartiere întregi au fost spulberate. Un milion de clădiri au fost afectate sau complet distruse și peste 40 000 de oameni și-au pierdut viața. Cum au reacționat britanicii? Ce s-a întâmplat când țara a fost bombardată luni întregi? Oamenii au devenit isterici, abrutizați sau chiar mai rău?