Să începem cu o scurtă lecţie de istorie: În trecut, totul era mai rău. În circa 99% din cursul istoriei mondiale, 99% din omenire a fost săracă, flămândă, murdară, speriată, proastă, bolnavă şi urâtă. Nu mai departe decât în secolul al XVII-lea, filosoful francez Blaise Pascal (1623–1662) descria viaţa ca fiind o uriaşă vale a plângerii. „Omenirea este extraordinară“, scria acesta, „pentru că știe că este jalnică.“ În Marea Britanie, colegul său filosof Thomas Hobbes (1588–1679) împărtășea părerea potrivit căreia viața omenească era pur și simplu „singuratică, săracă, neplăcută, necivilizată și scurtă“.

Însă toate acestea s-au schimbat în ultimii 200 de ani. În doar o fracțiune din timpul pe care specia noastră l-a petrecut pe această planetă, miliarde dintre noi au devenit brusc bogați, bine hrăniți, curați, în siguranță, isteți, sănătoși și uneori chiar și frumoși. În timp ce 84% din populația planetei trăia încă într-o sărăcie lucie în 1820, până în 1981 procentul respectiv a scăzut până la 44%, iar în prezent, după numai câteva decenii, a ajuns sub 10%.¹ Dacă această tendință va continua, sărăcia extremă care a caracterizat viața atât de multă vreme va fi eradicată în curând, o dată pentru totdeauna. Chiar și cei pe care îi considerăm încă săraci se bucură de o prosperitate fără precedent în istoria mondială. În Olanda, țara în care locuiesc eu, un om al străzii care beneficiază în ziua de azi de asistență socială are mai mulți bani de cheltuială decât avea un olandez de rând din 1950 și de patru ori mai mult decât aveau oamenii în glorioasa Epocă de Aur a Olandei, când această țară încă stăpânea șapte mări.² Vreme de secole timpul parcă a stat în loc. Evident că s-au întâmplat multe lucruri care au umplut cărțile de istorie, însă viața nu prea s-a îmbunătățit. Dacă am pune un țăran italian din anul 1300 într-o mașină a timpului și l-am duce în Toscana anilor 1870, acesta nu ar observa mari diferențe