Am început să învăț limba arabă la grădiniță, când arabii din Balad-a-Sheikh, care a primit ulterior numele de Tel Hanan, veneau în fiecare an în perioada recoltei, ca să culeagă măsline din grădina căsuței pe care o aveam în Nesher. Poate de aceea m-am hotărât, în clasa a zecea, să mă specializez în studii privind Orientul Mijlociu și am făcut parte din prima promoție cu acest profil din Israel. Când am început facultatea, după efectuarea serviciului militar, mi s-a părut firesc să studiez limba arabă și istoria Orientului Mijlociu. De aici și până la Mossad a fost un drum scurt. Însă a durat mult mai mult până să ajung director al Mossadului. După șase șefi ai Mossadului – Reuven Shiloah, Isser Harel, Meir Amit, Zvi Zamir, Yitzhak („Haka“) Hofi și Nahum Admoni –, am devenit primul director care nu a făcut parte din generația anului 1948. Nu l-am cunoscut pe Reuven Shiloah, iar cu Isser Harel m-am întâlnit o singură dată, când eram deja directorul Mossadului. Cu ceilalți patru directori am avut o colaborare strânsă de-a lungul anilor în care am lucrat în Mossad. Aceștia mi-au fost modele și mentori și le sunt recunoscător pentru tot ce m-au învățat. Îi sunt extrem de recunoscător lui Nahum Admoni, căruia îi datorez în mare măsură numirea mea în funcție. Printre evenimentele care au avut loc pe durata mandatului meu ca șef al Mossadului (1989–1996) s-au numărat prăbușirea Uniunii Sovietice și sfârșitul Războiului Rece, Primul Război din Golf și implicarea în acesta, de către primministrul Yitzhak Shamir, a statului și a Forțelor de Apărare Israeliene, acordul de pace cu Iordania, în care Mossadul a jucat un rol principal, precum și asasinarea prim-ministrului Yitzhak Rabin. Am avut marele privilegiu să lucrez în cadrul Mossadului vreme de 32 de ani, dintre care șase ca director. Mossadul a fost mereu ca un sanctuar într-un Israel aflat încontinuu sub asediu, începând de la Războiul de Independență și până astăzi. Ar fi imposibil să menționez toate succesele organizației, însă fără îndoială că toate acestea au fost posibile datorită factorului uman – combatanți, cadre operative, analiști de informații, asistenți de operațiuni, tehnicieni de înaltă calificare și personal administrativ. Le mulțumesc încă o dată din suflet tuturor acestor persoane și le transmit pe această cale că mi-a făcut plăcere să am în subordine oameni ca ei și că realizările mele sunt și realizările lor. Aș dori să le mai mulțumesc câtorva persoane. Mi-au fost de mare ajutor experiența lui Itzik Barzilai și cunoștințele lui aprofundate cu privire la Iran. La fel de fenomenale sunt și profesionalismul lui Shmuel Bar în analiza informațiilor și înțelegerea de către acesta a Orientului Mijociu, a puterilor mondiale și a terorismului radical. Shlomo Doron a fost mâna mea dreaptă în tot ce a ținut de lupta noastră împotriva aspirațiilor neconvenționale ale dușmanilor noștri și a nuclearizării Orientului Mijlociu. Dr. Hagai Tsoref, directorul Departamentului pentru documente de stat și comemorare din cadrul Arhivelor de Stat ale Israelului, m-a ajutat enorm în două chestiuni – una a fost Războiul de Yom Kippur și cealaltă a fost problema refugiaților palestinieni și Agenția Organizației Națiunilor Unite pentru Ajutorarea Refugiaților Palestinieni din Orientul Apropiat (UNRWA).