Cuvintele sunt uneori aidoma săgeților. Se duc și vin, rănind și ucigând, ca în războaie. De aceea îmi place să-i înregistrez pe oamenii mari. Mai ales când vorbește fiecare despre ale lui, și deodată, ca prin minune, râd toți în același timp. Aici, jos, sunt o grămadă de picioare care se mișcă dintr-o parte în alta. Sunt aproape de toate felurile: picioare de cămile, de iepuri, de flamingi, de maimuțe și de alte animale ale căror nume nu le-am învățat încă. La masa mea s-au așezat trei doamne cu glezne atât de groase, că par labe de elefant, un bărbat cu pantofi de jucător de golf și o girafă care și-a scos numaidecât sandalele aurii. Cu toate că vorbesc toți în același timp și îmi va fi greu să obțin ceva care să merite osteneala, îmi pornesc MP3-playerul cu microfon și înregistrez: ― Tere și bărbatul ei au sosit în mașini diferite, ți-ai dat seama? ― Nu i-am văzut, însă nu mă surprinde câtuși de puțin. În parc, având voliera bunicului drept fundal, mirii pozează în fața unui fotograf. Vărul meu Miguel zâmbește de parcă ar avea o scobitoare așezată vertical în gură. Printre rochiile colorate o văd pe Alma. Ea gesticulează și desenează figuri în aer când vorbește. Are părul roșu și poartă numele celui mai mare radiotelescop din lume. Sarcina principală a ALMEI este să studieze formarea stelelor. Împreună cu Kájef, cel mai bun prieten al meu, am descoperit că poate să analizeze particule organice, cum ar fi carbonul, ceea ce ar rezolva Marea Enigmă a apariției vieții. E incredibil câte lucruri poate să vadă ALMA. În schimb, Alma, soția tatălui meu, e mai degrabă împrăștiată. Dar mie nu-mi pasă, întrucât pe ea n-o deranjează că eu sunt cam încet și cam neîndemânatic. Câteodată, facem lucruri pe care tata nu le încuviințează. Astăzi, de exemplu, ea l-a convins că verii mei au să râdă de costumul de copil bătrân pe care-l port de obicei la ocaziile importante. Totuși, știm amândoi că nu contează cum mă îmbrac. Nu că verii mei n-ar fi amabili, dar au mereu aerul grăbit al celor ce pleacă în căutarea unei comori într-un loc îndepărtat, unde eu nu sunt niciodată invitat.