Descoperirea României a fost pentru mine o aventură personală. Experienţa pe care am avut-o cu ţara şi cu oamenii de aici a reprezentat o piatră de temelie pentru părerile pe care le împărtăşesc în aceste amintiri, păreri ce au luat locul ideilor preconcepute pe care le-am avut la primele vizite, de scurtă durată. Descoperirea mi-a fost ghidată mai presus de toate de soţia mea, Andrea, şi de familia ei. Dintre numeroşii prieteni din România, îi datorez foarte mult regretatului Şerban Papacostea. Şerban mi-a oferit o busolă morală şi un model de probitate intelectuală pe toată durata jumătăţii de secol în care am avut privilegiul să îl cunosc. Aş dori să le mulţumesc lui George Cipăianu şi fratelui său, Enea, pentru ospitalitatea pe care mi-au arătat-o dea lungul anilor, în Cluj. Colegii lor de la Universitatea Babeş-Bolyai – Ioan Ciupea, Ovidiu Ghitta, Ioan Piso, Marius Bucur, Gheorghe Mândrescu, Michael Shafir, Liviu Ţîrău, Ottmar Traşcă de la Institutul de Istorie „Gheorghe Bariţiu“ al Academiei Române şi regretatul Ştefan Matei – miau oferit ajutor şi încurajări nepreţuite de-a lungul acestor ani. Lui Virgiliu Ţârău, profesor la Universitatea Babeş-Bolyai, îi datorez în special recunoştinţă pentru mâna de ajutor călduroasă pe care mi-a dat-o, pentru prietenia colegială şi pentru sfaturile care au trecut dincolo de limitele contactului formal. În Bucureşti, prietenii de familie Mihaela, Ana şi regretatul Sandu Hodoş merită o menţiune specială. Fără conversaţia lor stimulatoare despre toate subiectele referitoare la România nu aş fi obţinut cunoştinţele necesare pentru o mai bună înţelegere a trecutului ţării. Prin generozitatea lor, Ana Blandiana, regretatul Romulus Rusan şi Ioana Boca, inima şi sufletul Memorialului de la Sighet şi ale Fundaţiei Academia Civică, m-au ajutat să cunosc mai bine experienţa a numeroase victime ale regimului comunist. La Iaşi, Ovidiu Buruiană, Dorin Dobrincu, Lucian Leuştean, Alexandru Zub şi regretatul Ioan Caproşu m-au introdus în istoria Moldovei şi a Basarabiei, care, altfel, mi-ar fi scăpat. Pentru cercetările mele asupra naturii coercitive a comunismului românesc îi datorez enorm lui Marius Oprea, care a sondat în mod curajos, vreme de ani întregi, arhivele poliţiei secrete române şi m-a ajutat să înţeleg mai bine ce rol a avut în istoria României din secolul trecut. Prietenia şi discuţiile cu Viorel Achim, Ioan Chiper, Ştefan Colceriu, Călin Hentea, Andrei Pippidi, Alina Mungiu-Pippidi şi Cristian Vasile şi-au lăsat amprenta asupra acestui studiu. Ştefan Bosomitu, Armand Goşu, Andrei Muraru, Stejărel Olaru şi Cristina Petrescu, Claudiu Secaşiu, Mihai Răzvan Ungureanu, Marius Stan, Dumitru Lăcătuşu şi Alexandra Toader mi-au împărtăşit experienţa lor şi pentru asta le mulţumesc tuturor.