Hedrock aproape că uitase de raza spion. Ea continua să strălucească, imaginea de pe ecran arătând la fel de limpede ca întotdeauna sala imperială de conferinţe. Mai erau oameni care se aplecau jos de tot, asupra mâinii ţinerei cu faţa rece aşezată pe scaunul ca un tron şi sunetele glasurilor lor se auzeau desluşit. Totul era aşa cum trebuia să fie.

          Dar Hedrock îşi pierduse orice interes pentru sala aceea de protocol, pentru scena de curte. Cuvintele îngheţate ale tinerei i se învârteau mereu prin minte, deşi trecuseră câteva minute bune de când le rostise.

          — În împrejurările de faţă, spusese ea, nu ne putem îngădui luxul de a ne mai lua şi alte riscuri cu acest trădător de la Arsenale. Ceea ce s-a întâmplat până acum este mult prea important. Drept care, domnule General Grall, ca măsură de precauţie pur şi simplu, îl veţi spânzura. Înlănţuirea în timp a lucrurilor este importantă. Ca de obicei, va prânzi la masa mea, întrucât doresc să asist personal la execuţie.

          — Prea bine, Maiestate…

          Hedrock se mişca fără astâmpăr înainte şi înapoi în faţa aparatului său video. Până la urmă se holbă din nou la ecran, care, în actuala sa formă materializată, ocupa în întregime colţul apartamentului. Conştient de situaţia sumbră, văzu că tânăra este încă în sala de consiliu, dar a rămas singură. Şedea cu un vag zâmbet pe faţa ei prelungă. Zâmbetul i se istovi când atinse un instrument aflat pe scaunul ei şi începu să dicteze cu glas limpede, ca de clopot.