Titlu Avutia natiunilor

Autor Adam Smith
Categorie Ficțiune
Subcategorie Literatura contemporană

descarca-adam-smith-avutia-natiunilor-pdf

E uşor să uiţi că, atunci când Adam Smith scria Avuţia naţiunilor, la sfârşitul secolului al XVIII-lea, cuvântul "economie" nu era, de fapt, în uz. În locul său, "economia politică" era o ramură a filozofiei care se preocupa, în general, de felul în care guvernele colectează şi cheltuiesc banii - ca profesor de filozofie morală, Smith conferenţia pe acest subiect. Prin natura sa, economia politică se baza pe presupoziţia că statul era, în mod absolut necesar, cel care gestiona avuţia naţională sau sursa acestei avuţii. Geniul lui Smith a fost că s-a depărtat de această presupoziţie, arătând cum economia privată şi hărnicia indivizilor au creat avuţia naţiunilor- şi nu statul. Ca să folosim o expresie la modă, în ochii lui Smith, guvernul era o parte a problemei, nu a soluţiei. Sătui de nesfârşitele regulamente oficiale, de restricţiile asupra comerţului şi de obişnuitele interese venale ale oficialilor, oamenii erau pregătiţi pentru mesajul lui Smith, iar, prin relevarea aproape clinică a politicilor de stat care au stat în calea progresului "natural" al omenirii spre "bunăstare", Avuţia naţiunilor a oferit o alternativă atractivă la starea de atunci a lucrurilor. Ce e uimitor este că lucrarea continuă să furnizeze o alternativă atractivă la starea de acum a lucrurilor, oferind un instrument de măsură util cu ajutorul căruia să judecăm infiltrarea guvernului în societatea civilă. În această introducere mă voi apleca asupra locului şi a timpului în care a apărut Adam Smith şi asupra modului în care a luat viaţă Avuţia naţiunilor. Acestea vor fi urmate de o discutare a unora dintre principalele teme ale lucrării, care se vor concentra asupra unor aspecte ce ar putea fi relevante pentru cititoml de astăzi.