Am nevoie de oameni Am nevoie de oameni, 'ei sunt răscumpărarea Singurătăţii mele de fond, Oameni la metereze, Oameni în paranteze, Oameni peste tot, Ştiu legea fim, Toţi murim, Unii oameni îmi sunt mai apropiaţi. Alţii mai depărtaţi, Mă uit la ei. Şi nu mă pot hotărî Cine urmează să moară, · Nici să mor în locul lor n-aş vrea, Dar nici ei în locul meu, Seara e albastră Ca spirtul medicinal Şi că ochii morţii. Am nevoie de oameni, Dar prin maternităţi Presează nou-născuţii, „faceţi-ne loc, Suntem prea mulţi." Eu nu pot face parte Din plutonul de execuţie, Nici măcar să mă gândesc nu pot Că mâine va lipsi dintre noi Cel mai neînsemnat, Paznicul schitului de la Tarniţa Sau biata nevastă-sa, Am învăţat Un nou fel de condamnare: Să fii privit în ceafă, Să se uite oamenii În ceafa ta; După câteva ore de priviri În ceafă Te vei simţi ghilotinat. Am nevoie de oameni, Uite, încep să nu mai suport Întrebările nepoatei' mele În care mă recunosc pe mine mic Întrebându-mi bunicii: De ce mor oamenii, De ce îmbătrâneşti, tată mare. Cum să fac eu să te ţin tânăr. De ce tremură mâna tatălui meu. De la Shakespeare la Andreea Nu e decât un pas, Ştiu că niciunul dintre ei Nu-l va face. Dar întrebările acestea naive Sunt haina de zi cu zi A unor geniale întrebări de duminică, Şi. Totuşi, mulţi oameni Prea mulţi oameni au murit, Averea cimitirelor a sporit, Parcă ar mai fi avut loc Un nou război mondial, Toate naţiile pierd. Nu câştigă nimeni. A avut loc Un război mondial secret, Pe care nu l-a câştigat nimeni.