În seara de 7 octombrie 1893, o nouă operetă îşi avea premiera într-un teatru plin până la refuz din cartierul West End al Londrei. William S. Gilbert şi Arthur Sullivan erau titanii culturii populare victoriene, cu societăţi muzicale de amatori care puneau în scenă spectacolele The Pirates of Penzance şi The Gondoliers de la Brighton la Bombay. Richard D’Oyly Carte construise un teatru special, la Savoy, doar pentru operele lor. Stârnind tot felul de speculaţii, cei doi autori se certaseră, cu câţiva ani mai înainte, în parte pentru că Sullivan ţintea mai sus decât simpla operă comică, şi s-ar fi zis că lunga lor colaborare urma să ia sfârşit. Acum cei doi reveneau. Una din temele operei lor Utopia, Limited; or, The Flowers of Progress (Utopia S.R.L., sau Florile Progresului) nu era o poantă evidentă: compania pe acţiuni cu răspundere limitată. Opereta din acea seară se amuza de ideea că respectivele companii măturau totul în calea lor, îmbogăţindu-i pe investitori din mers. 

Fondatorul unei companii englezeşti, dl Goldbury, soseşte în exotica Insulă Utopia din Mările Sudului şi plănuieşte să-i transforme pe locuitori în companii. Până şi copiii emit prospecte de companie. La un anumit moment din actul final, Regele Utopiei întreabă: „Şi înţeleg eu bine că Marea Britanie e guvernată pe acest principiu al Acţiunilor?" Iar dl Goldbury răspunde: „N-am ajuns chiar la asta - dar ne îndreptăm cu repeziciune în acea direcţie; nu mai este mult până atunci". La scurt timp după aceea, locuitorii Utopiei se unesc într-unul dintre cele mai neverosimile coruri puse vreodată pe muzică: „Ura! Fapt uimitor! Ura! Invenţie nouă, Legea Companiei pe Acţiuni, Legea din Şaizeci şi Doi!“ Pentru toţi purtătorii ei de plastroane, Utopia S.R.L. făcea să răsune o notă triumfală. Era celebrarea a încă unei invenţii victoriene echivoce, care schimbase lumea. Noile companii, cărora li se acordase libertate prin „Legea din 1862“ şi prin imitaţiile ei din alte ţări, stimulau prima mare epocă de globalizare. 

Ademeneau milioane de oameni de pe pământurile lor, schimbând modul în care aceştia mâncau, lucrau şi se distrau. Înălţau primele birouri semeţe din Manhattan şi spoliau Congoul Belgian. Se confruntau cu sindicatele şi îi ameninţau pe politicieni. „Acesta nu mai este un guvern al poporului, prin popor şi pentru popor“, avertiza preşedintele Rutherford B. Hayes. „Este un guvern al corporaţiilor, prin corporaţii şi pentru corporaţii.“ În anul dinaintea ridicării cortinei pentru Utopia S.R.L., Curtea Supremă din Ohio hotăra că Standard Oil crease un monopol. Chiar şi în Marea Britanie, care nu poseda nimic asemănător cu imperiul petrolier al lui John D. Rockefeller, mulţi dintre domnii burghezi care râdeau pe înfundate, în cunoştinţă de cauză, în lojile de la teatrul D’Oyly Carte îşi datorau averile noii invenţii; iar în fotoliile de orchestră se înghesuia, probabil, cel puţin un aristocrat sărăcit, care-şi risipise moştenirea pariind pe acţiunile căii ferate americane.