Cînd nava spaţială se pierdu în ceaţa deasă a planetei Eristan II, Trevor Jamieson îşi scoase arma. Se simţea ameţit, epuizat de puternicul curent de aer al uriaşei nave, care îl azvîrlise şi-l răsucise pe toate părţile. Însă, conştient de pericol, rămase cu atenţia încordată, cu costumul prins în hăţişul de cabluri al platformei antigravitaţionale de deasupra lui. Îl privea cu ochii mijiţi pe ezwal, care, la rîndul lui, îl cerceta iscoditor peste marginea treptei purtătoare, ce se mai legăna încă. Cei trei ochi ai ezwalului, cenuşii şi reci ca oţelul îl priveau fix; capul său mare, albastru, se legăna în expectativă şi — Jamieson ştia — gata să se retragă degrabă, dacă i-ar fi ghicit intenţia de a apăsa pe trăgaci. — Ei bine, spuse Jamieson aspru, iată-ne pe amîndoi la mii de ani lumină de planeta-mumă; azvîrliţi într-un purgatoriu primitiv, pe care tu, după experienţa de viaţă izolată de pe planeta Carson, nu-l poţi încă concepe, în ciuda abilităţii tale de a citi gîndurile. Nici măcar un ezwal de trei sute de kilograme nu poate supravieţui, acolo jos, singur. O labă uriaşă, cu gheare lungi, se apropie de navă şi scutură unul dintre cele trei cabluri subţiri, agăţate de costumul lui Jamieson. Cablul se desprinse cu un şuierat ascuţit, iar forţa smuciturii îl ridică pe Jamieson cu cîţiva metri. Căzu la loc şi începu să se legene, atîrnat de celelalte două cabluri ca de un trapez. Cu arma în mînă îşi întinse gîtul, încercînd să apere cele două legături ce mai rămăseseră de un nou atac. Dar ezwalul nu mai făcu nici o mişcare ameninţătoare; capul acela uriaş era îndreptat spre el, iar ochii aceia calmi şi nemişcaţi continuau să-l iscodească. Într-un tîrziu, Jamieson îi citi un gînd. Un gînd calculat, imperturbabil: „În momentul de faţă, mă preocupă un singur lucru. Din cele peste o sută de persoane de pe nava ta, numai tu ai scăpat cu viaţă. Deci, dintre oameni, numai tu ştii că ezwalii de pe planeta pe care o numeşti Carson nu sînt animale neraţionale, ci fiinţe inteligente. Ştim că guvernul ţării tale întîmpină mari dificultăţi cu instalarea şi menţinerea coloniştilor pe planeta noastră, fiindcă sîntem consideraţi un fel de forţă naturală periculoasă, greu de înfruntat, dar inevitabilă. Nouă ne convine situaţia asta. Dacă oamenii şi-ar da seama că sîntem un inamic inteligent, ar porni un război sistematic şi total împotriva noastră. Asta ne-ar împiedica să ne realizăm ţelul inalterabil de a-i goni pe toţi invadatorii din lumea noastră. Fiindcă ştii lucrul ăsta, decît să risc să scapi din jungla de sub noi, am preferat să sar pe platforma antigravitaţională chiar în clipa în care te-ai desprins din racordul de siguranţă. — Ce te face să crezi că dacă termini cu mine se va rezolva totul? Ai uitat de cealaltă navă, cu doi ezwali la bord, o femelă şi puiul ei? N-a păţit nimic la ultimul contact cu nava de război a rulilor, care a avariat-o pe asta, iar acum se află, probabil, în drum spre Pămînt. — Îmi dau seama de asta, replică ezwalul dispreţuitor. Ca şi de neîncrederea vădită a comandantului navei doar cînd i-ai sugerat că ezwalii ar fi mai inteligenţi decît multe fiinţe umane. Numai tu ai putea convinge guvernul de pe Pămînt de adevăr, căci doar tu eşti sigur de el. Cît despre ceilalţi ezwali pe care iaţi capturat, ei nu-şi vor trăda niciodată semenii. — Poate că ezwalii nu sînt chiar atît de altruişti cum spui, zise Jamieson cinic. De pildă, sărind pe platforma asta antigravitaţională, nu ţi-ai salvat decît viaţa ta. N-ai fi izbutit să conduci o navă de salvare, aşa că pînă acum te-ai fi prăbuşit o dată cu nava şi mă îndoiesc că pînă şi un ezwal ar fi putut... Glasul i se stinse într-o exclamaţie de uimire, căci cu o răsucire bruscă, ezwalul îşi ridică colţii înspăimîntători, albaştri şi-şi întinse ghearele ascuţite către o pasăre uriaşă. Cu aripile strînse, ca un înveliş de cort, pasărea se năpustea în picaj spre navă. Nu se abătu de la obiectivul ei. Jamieson îi zări în fugă ochii proeminenţi şi ghearele tăioase, pregătite să-l atace pe ezwal şi se înspăimîntă. Impactul cu ezwalul făcu ca nava să se legene precum o surcică pe o mare învolburată. Jamieson fu aruncat cu o viteză ameţitoare dintr-o parte în alta. Fîlfîitul cumplit al acelor aripi uriaşe răsuna ca nişte bubuituri de tunet. Îşi ridică arma gîfîind. Flacăra albă atinse una dintre aripi şi o pătrunse, lăsînd o pată neagră. Aripa se lăsă în jos şi, în acelaşi moment, pasărea fu azvîrlită de pe navă de forţa şi furia ezwalului. Cădea fără încetare, învîrtindu-se încetişor, pînă se pierdu în întunecimea fîşiei de pămînt de dedesubt. Un scrîşnet, venind de deasupra capului său, îl făcu pe Jamieson să-şi ridice degrabă privirile. Pierzîndu-şi echilibrul, ezwalul se clătina pe marginea navei, bătînd neputincios aerul cu cele patru labe dinainte. Celelalte două se luptau din răsputeri cu barele de metal din partea superioară a navei... şi învinseră. Corpul său uriaş se dădu înapoi, pînă cînd nu se mai văzu decît capul masiv. Jamieson coborî arma prost dispus.