Introducere Considerăm şi în prezent că „Ghidul unei vieţi raţionale” rămâne a fi o carte revoluţionară. Când a apărut pentru prima dată în 1961, a fost printre primele cărţi scrise de doi psihoterapeuţi cu experienţă şi reputaţie, create special pentru a-i învăţa pe oameni cum să facă faţă în mod eficient problemelor cu care aceştia se confruntau. Asta cu mult timp înainte ca alte cărţi dedicate publicului larg, precum Your Erroneous Zones şi The Road Less Traveled să fi apărut. Cu puţin timp înainte, anticipasem deja tendinţa de a se populariza cărţile de self-help (autoajutorare), încă de când unul dintre noi (A.E.) a scos, în 1957, cartea How To Live With a „Neurotic” şi în 1960 The Art and Science of Love, realizând împreună în 1961 A Guide to Successful Marriage, chiar înainte de-a scrie „Ghidul unei vieţi raţionale”. Cu toate acestea, cărţile pe care le-am scris anterior au abordat doar anumite aspecte limitate în legătură cu tulburările emoţionale şi nu au acoperit o gamă largă de probleme. Mai mult decât atât, aceste cărţi au prezentat doar o parte din noul model de Terapie Raţional Emotivă şi Comportamentală (Rational Emotive Behavior Therapy - REBT), pe care eu (A.E.) l-am creat la începutul anului 1955. „Ghidul unei vieţi raţionale” a depăşit cu mult primele noastre cărţi, devenind, pentru publicul larg, cea mai influentă şi cea mai frecvent menţionată lucrare despre REBT. Alături de cartea Reason and Emotion in Psychotherapy (adresată, în mare parte, terapeutului profesionist), acestea două au devenit nişte clasice ale domeniului. De-a lungul anilor, am primit mii de scrisori şi complimente personale în favoarea utilităţii acestei cărţi. Sute de terapeuţi şi-au îndemnat clienţii să o citească. Multe din sugestiile principale au fost copiate sau parafrazate în alte scrieri, cu sau fără aprobare. Foarte bine! Pentru că scopul nostru rămâne în continuare să folosim înţelepciunea cea mai potrivită pentru a schimba „natura umană” şi să o facem disponibilă (prin intermediul reviziilor şi completărilor), tuturor persoanelor cu probleme din ziua de azi. Credem, de asemenea, în aspectele educative ale psihoterapiei, ca şi parte a teoriei şi practicii REBT-ului. Nu respectăm cu precizie modelul medical obişnuit, care consideră că problemele emoţionale sunt maladii sau aberaţii, curabile doar cu ajutorul unei persoane din exterior (un terapeut), care să le spună oamenilor ce este în neregulă cu ei şi ce trebuie să facă pentru a-şi îmbunătăţii condiţia. Nu ne luăm nici după modelul condiţionării (folosit atât de psihanalişti cât şi de behavioriştii clasici), care pretinde faptul că oamenii sunt perturbaţi de influenţele timpurii, şi din acest motiv ei trebuie să fie recondiţionaţi de cineva din afară, de un terapeut care să se poarte cu ei ca un părinte şi să îi îndemne, într-un oarecare fel, spre noi modele de comportamente. Urmăm, în schimb, modelul umanist, educativ, care susţine faptul că oamenii au, chiar de mici copii, posibilitatea de a alege dintre mai multe opţiuni, chiar dacă ei nu recunosc că au această posibilitate. De fapt, mult din „condiţionarea” lor constă în auto-condiţionare. Prin urmare, un terapeut, un profesor sau chiar o carte îi poate ajuta să vadă diferite alternative benefice, din care să aleagă cum să se reeduce şi să se perfecţioneze, astfel încât să îşi minimalizeze problemele emoţionale pe care şi le-au creat. 

De aceea, REBT dezvoltă în permanenţă, diferite metode educative pentru a le demonstra oamenilor ce modele de comportamente dezadaptative folosesc şi ce pot face pentru a le schimba. Încă de la început, REBT a folosit metodele obişnuite de terapie: cele individuale şi de grup. Dar, utilizează şi: workshopuri de mare întindere, 5 cursuri intensive, prelegeri, seminarii, demonstraţii publice de terapie, înregistrări video, filme, poveşti, cărţi, pamflete, şi alte prezentări mass media pentru a le arăta oamenilor greşelile, frecvente, pe care le fac atunci când, în mod inutil, se perturbă, şi pentru a-i învăţa ceea ce pot să facă, în schimb, pentru a deveni mai puternici din punct de vedere emoţional. Cu toate că există sute de terapeuţi în lume, care folosesc acum metodele REBT, şi cu toate că aceşti terapeuţi au ajutat, pe parcursul a patru decenii, zeci de mii de oameni, se pare că, de multe ori, acest număr şi-a redus din simptomele nevrotice citind Ghidul şi alte pamflete şi cărţi despre REBT. Din nou: foarte bine! Ar fi minunat, dacă noi şi alţi autori am putea menţine acest ajutor şi dacă am reuşi să îi îndrumăm pe terapeuţi spre rezultate mai bune şi mai rapide cu clienţii lor. Până atunci, ceea ce putem face este să continuăm să încercăm! Iar acum să ne reântoarcem la această nouă ediţie a Ghidului. Am adăugat un nou aspect revoluţionar. Încă de la început REBT-ul a fost o formă de „terapie semantică”. Diferiţi cercetători, precum şi dr. Donald Meichenbaum, au accentuat acest aspect al terapiei – iar noi suntem de acord cu el. REBT a dovedit oamenilor, într-un mod unic, că, spre deosebire de alte animale, ei îşi spun tot felul de lucruri normale şi mai puţin normale. Credinţele, atitudinile, opiniile şi filosofiile lor de viaţă iau, deseori, forma unor propoziţii internalizate sau a unor auto-verbalizări. Prin urmare, ei îşi pot schimba emoţiile şi comportamentele care le sunt dăunătoare, dacă îşi descoperă, îşi dispută şi acţionează împotriva acestor filosofii interne. Această teorie a fost revoluţionară atunci când am descris-o în prima ediţie a Ghidului. De atunci, a fost susţinută, fără a exagera, de sute de cercetări, majoritatea indicând că atunci când oamenii îşi schimbă credinţele sau filosofiile despre ceva anume, emoţiile şi comportamentele lor se schimbă şi ele, în mod semnificativ. REBT este iniţiatorul primei Terapii Cognitiv Comportamentale moderne (Cognitive Behavior Therapy – CBT); REBT şi CBT sunt, probabil, în prezent, formele de terapie cu cel mai mare succes în lume. Minunat! Dar practicând REBT-ul timp de două decenii, şi incluzând în el câteva din învăţămintele lui Alfred Korzybski şi a semanticiştilor generali, am ajuns acum să îi putem ajuta, într-o măsură şi mai mare pe clienţii noştrii – şi pe cititorii acestei cărţi – să devină conştienţi de un aspect dăunător particular al auto-verbalizării – şi anume suprageneralizarea.