In perioada anilor '80, am petrecut nenumărate ore în laborator pentru ca să studiez mintea umană, în căutarea unei dovezi tangibile că, undeva, ascunsă în spatele materiei cenuşii din interiorul cre-ierelor noastre, există o conştiinţă. Eram fascinat de puterea extraordinară a minţii de a crea boli psihosomatice, dar tocmai această fascinaţie m-a îndrumat către domeniul psihologiei - şi, mai târziu, al antropologiei medicale. După un timp, mi-a trecut prin minte că, în loc să vânez răspunsurile ştiinţifice printre milioanele de sinapse din creier, s-ar putea să trebuiască să explorez şi să abordez, într-o manieră diferită, investigaţiile asupra conştiinţei umane. Am început de la teoria că, în acelaşi fel în care creăm bolile psihosomatice, mintea noastră este capabilă să creeze, tot psihosomatic, şi starea de sănătate. Şi am pornit în căutarea acelor specialişti care puteau să îmi ofere păreri despre felul în care noi, oamenii, ne putem antrena mintea să se vindece şi să transforme corpul. Din studiile mele antropologice, ştiam că în culturile băştinaşe din America de Sud existau şamani despre care s-a scris că realizau vindecări miraculoase - atât prin contact direct, cât şi de la distanţă. M-am hotărât să călătoresc în lumea lor, cu mintea mea de om de ştiinţă, dar păstrând o atitudine deschisă faţă de tot ceea aş fi putut descoperi. 

Mi-am cumpărat un cuţit de vânătoare zdravăn şi o pereche de bocanci rezistenţi şi am pornit la drum, dincolo de hotarele laboratorului meu de la Universitatea de Stat din San Francisco, într-o căutare ce mă va duce în jungla amazoniană şi, în cele din urmă, până la şamanii incaşi din satele îndepărtate, aflate la înălţimi de mii de metri, în Anzii din Peru. Am fost unul dintre primii antropologi care au comunicat, pe larg, cu aceşti păstrători de înţelepciune, cunoscuţi sub numele de Laika. Deoarece se numără printre ultimii incaşi rămaşi, au avut puţine contacte cu străinii, iar învăţăturile lor nu au fost diluate de către misionarii catolici, sau de alte influenţe din vest. Dar, ceea ce era şi mai important pentru cercetarea mea, aceşti Laika continuau să practice tehnicile de vindecare pe care strămoşii lor le-au cultivat vreme de mii de ani şi care au fost transmise de la învăţător la discipol, în cadrul grupurilor de vindecători. La început, şamanii din fiecare sat pe care îl vizitam se fereau să-mi împărtăşească moştenirea lor, mie - un om venit din vest şi, pentru ei, un străin absolut - dar, în cele din urmă, le-am câştigat încrederea, în primele mele călătorii, am observat cum mulţi dintre copiii din aceste sate sufereau de boli ale civilizaţiei, inclusiv de acele tulburări intestinale, care sunt atât de violente la sugari. Deoarece aceste indispoziţii nu răspundeau la leacurile şi ierburile locului, am început să aduc cu mine medicamente ca să-i tratez pe copii.