Totul se învârtea în jurul unei zeităţi – întunecoase, ascunse, mortale, înspăimântător de dezirabilă. Când i-o fi mijit prima oară imaginea ei? De bună seamă că într-o zi de Vinerea Mare. Să fi fost în ’77? ’78? ’79? WS, un flăcăiaş cu jiletca roasă, strâmtă, cu pelerina peticită, dar cu mănuşi noi-nouţe. Aproape spân, cu puful obrajilor auriu în razele soarelui, cu părul castaniu-roşcat, cu ochi ageri, ca de prepelicar. Dădea cu piciorul, cu draci, ca un flăcăiandru ce era, în smocurile de iarbă de pe malul stâng al Avonului, urmărind cu privirea-i ageră, de prepelicar, bulboana ce se iscă sub podul Clopton. (Clopton, eroul de la New Place, care şi-a lua tălpăşiţa din târg şi a ajuns bogat. Oare el, WS, o să-şi sfârşească zilele tot ca un mare erou al Stratfordului?) Îl durea faptul că ai lui încă îl tratează ca pe un copil, trimiţându-l, împreună cu Gilbert, idiotul familiei, la plimbare cu micuţa Anne şi cu mormolocul de Richard, în aerul sănătos, când el are de livrat nişte mănuşi. 

Cerul e senin şi aerul înmiresmat deasupra ierbii şi tufişurilor din care ţâşnesc iepurii sălbatici, departe de mormanele de bălegar de pe Henley Street, unde măcelarii îşi ascut cuţitele şi aleg din ochi animalele ce urmează să fie sacrificate, pregătindu-se pentru târgul din Ajunul Paştelui. Animăluţe tinere pier cu un be-e-e-e-e-e-e, victime ale gustului rafinat al oamenilor. Păpuşa de paie, întruchipare a Postului, urma să fie alungată din casă şi lovită cu pietre de mulţime. Aerul e blând şi melancolic, cu un ecou de ploicică venind dinspre sud-vest. E primăvară, iar urechile îi sunt lovite de gemetele unei alte morţi, scoase de altă bestie – albă, cu degete încovoiate şi picioare ca de broască în patul alb ca linţoliul. O văzuse, în după-amiaza aceea din Joia Sfântă, deschizându-le, nevinovat, uşa iatacului, be-e-e-e-e-e-e. N-ar fi trebuit să vadă, nici să audă. Înghesuindu-se, albă. N-au cum să ştie ce-a văzut. — Termină, Dickon! îl repezi el încă o dată pe Richard, care, de data asta, voia să-şi bage degetul plin de muci în ochiul soră-sii. Apoi adăugă: Şi nu te apropia prea mult de apă. Apa e vicleană şi te-neacă, şi, în cel mai bun caz, undele sunt ude. Se lăsă furat de sonoritatea cuvintelor, era încă de pe-acum băiatul vorbelor. „Unde ude unde ude unde ude.“ Anne îşi roti ochişorii cu o privire şireată, la fel cum făcea taică-său, de-i cădeau în mreje toate fătucile, pe vremuri, înainte de-a da de beleaua care îl făcea să-şi roadă toată ziua unghiile. Spuse: — Săracu’ Will e Will nebunu’. Will debil, imbecil. Afară cu văduva lui Will. 

— Unde ude. Gilbert, idiotul familiei, un flăcău vânjos cu buze roşii, cărnoase, moi, se holbă la cerul primăvăratic, pe-a cărui boltă de-un albastru spălăcit norii, parcă mânaţi de-o forţă nevăzută, înaintau domol şi grav. — Raiul e-acolo sus? întrebă el cerul. Acolo-s Dumnezeu şi sfinţii Lui? — Dator fecior. Ducat stufat. Ce-ai vrut să zici cu văduva lui Will? întrebă WS. 

— Era un caprimulg, răspunse Anne. Richard, care avea un ţurloi mai scurt decât celălalt cu vreo patru centimetri, şontâcăi grăbit, chibzui, apoi îşi scoase cocoşelul să se pişe pe iarbă, descriind un arc auriu efemer în soarele primăvăratic. Adună scuipici pe buze şi îl subţie, făcând din el o bulă, o băşică gata să se spargă. — Iar copacului de-acolo îi zice salcia caprei, spuse Anne. Richard avea o tichiuţă de catifea, iar pelerina lui, lăsată acum pe umeri, avea un găitan ros de vreme. Capră. Văduvă. Salcie. Tarquin, trufaşul rege de la miazăzi, înnegrit de soare, răsucit precum un şarpe, dăduse atacul ca un ţap. De aici, tragos, o tragedie. Brici şi tocilă. Ăla era însă celălalt Tarquin. WS zări o albeaţă molcomă, cu pântecele mare, în primăvara unei ţări meridionale, un păun sclipind ca o nălucă pe pajiştea familiei Lucy, familia Arden, un patrician, ţipete. Ea nu-i câtuşi de puţin vreo salcie. Dar salcia se potrivea cu moartea. Urmări cu privirea bulboana ce se forma sub arcul podului. Se răsucea, aruncându-l înapoi în strâmtura ce-l mânase atât de iute. Un fiu la fel de mare al Stratfordului precum a fost vreodată Clopton? I se părea că visează că visează cum îşi mijeşte ochii, să vadă o imagine întunecată situată chiar în colţul ochilor lui de prepelicar.