La cincizeci de ani de la primele mele lecturi din Bertrand Russell, îl recitesc astăzi cu sentimente amestecate. La mijlocul anilor 1950, cartea sa Istoria filozofiei occidentale a fost o adevărată delectare pentru niște liceeni satisfiți de corvoada tocelii pentru examenele de absolvire a ciclului secundar. Ea ne-a oferit toate instrumentele de care aveam nevoie pentru a-l supune la cenzură pe capelanul școlii când se apuca să ni-l explice nouă , adolescenți agnostici ce eram, pe Toma d'Aquino cu faimoasele sale cinci argumente pentru dovedirea existenței lui Dumnezeu. De ce n-au fost creștinii o armă și mai redutabilă împotriva autorității? Părerea pedagogului nostru de atunci că cele patru căsătorii succesive ale lui RusseJl discreditau vederile sale despre sexualitate, Dumnezeu și războiul nuclear nu făcea decât să-mi confirme convingerea că majoritatea celor învestiți cu autoritate sunt spirite habotnice, lipsite de logică și care nu merită luate în serios.
Nici până în prezent nu mi-am schimbat cu totul această convingere. Cele patru mariaje ale lui Russell n-au, firește, nimic de-a face cu vederile sale despre sexualitate, Dumnezeu și războiul nuclear. Acum sunt de părere că dificultățile pe care le-a întâmpinat în căsnicie ar fi trebuit să-l facă mai reticent în a zugrăvi drumul spre fericire ca fiind unul lesnicios; dar ideile sale despre ce înseamnă o viață împlinită și-au păstrat prospețimea de odinioară. În ipostaza sa de critic al concepțiilor care îi displăceau i se pot reproșa multe, în particular dezacordul dintre practica sa și principiul, pe care-l proclama, că adversarii trebuie înfruntați nu în punctele lor de mai vulnerabile, ci în cele mai tari. În această privință, era mai puțin demn de admirație decât John Stuart Mill. Pc de altă parte, avea şi are mult mai mult spirit şi mai multă vervă decât acesta. În particular, poseda darul de a scrie fermecător; chiar și articolele pe care le furniza pe bandă gazetelor lui Hcarst:, la tariful de cincizeci de dolari bucata - bani cu care susținea școala de la Beacon Hill, pe care o ' ' t înființase împreună cu cea de-a doua lui soție--, sunt nu doar alerte și bine gândite, ci și incitante la reflecție. Dacă Marea Britanie ar lua în serios cultura expresiei verbale la elevi, Russell ar fi fost recomandat adolescenților ca un eseist model.
Listată pe: