Prefață la ediția în limba română 

Este nevoie de întâmplări excepționale pentru a croi un destin excepțional; este nevoie de o dramă de proporții inimaginabile pentru ca omul să își arate forța colosală, inepuizabila energie vitală. Povestea de acum două veacuri a supraviețuirii marinarilor americani în Sahara are forța epică a cântului homeric. Asemenea lui Ulise, căpitanul James Riley își conduce oamenii și către pierzanie, și către salvare. Dean King face o relatare incredibilă a acestei drame aparent îndepărtate. Este o reconstituire minuțioasă, o adevărată epopee modernă. Sahara este povestea adevărată a doisprezece marinari americani care au naufragiat pe coasta de vest a Africii în 1815, fiind capturați de beduini, vânduți ca sclavi și târâți apoi de-a lungul și de-a latul Saharei. Americanii cad în mâna celor mai feroce viețuitori ai deșertului, tribul Oulad Bou Sbaa, nume care ar însemna „Fiii Tatălui leilor”. Americanii vor fi dezbrăcați și târâți prin deșert precum niște animale oarecare. 

Vor merge în urma cămilelor câte 40-50 de kilometri pe zi, în căldura sufocantă a deșertului, de până la 50 de grade Celsius. Nu vor avea ca hrană, săptămâni de-a rândul, decât un bol de apă râncedă amestecată cu puțin lapte de cămilă. Slăbiciunea lor va fi în ochii nomazilor dovada că sunt o rasă inferioară, căci nu pot trăi în lumina Soarelui – imaginea însăși a lui Allah. Atunci când apa se va termina, nu vor avea parte nici măcar de urina cămilelor, pe care arabii nu o vor împărți cu creștinii. Lăcuste, șerpi, scorpioni  –  acestea sunt singurele semne de viață pe care le vor întâlni în deșert. Un pustiu înspăimântător. Atunci când foamea va deveni insuportabilă, unii vor începe să se autodevoreze, mușcând din carnea ulcerată a brațelor. Riley va învăța una dintre lecțiile cele mai dure ale Saharei: indiferent de cât de rău merg lucrurile, ele se pot întotdeauna înrăutăți. Acesta este tonul cărții. Este povestea unei catastrofe care crește în intensitate cu fiecare pagină. 

Este povestea unor bărbați deprinși cu grozăviile mării, dar care vor plânge ca niște copii în fața beduinilor. Lacrimile acestor kelb en‑Nasrani (câini creștini) nu vor stârni nici măcar compasiunea femeilor, care le vor arunca nisip în ochi, pentru a le șterge rușinea de pe față. Riley îl va convinge pe Sidi Hamet, unul din supraviețuitorii unei caravane care fusese decimată în drumul către Tombouctou, să îi cumpere. Pentru că luarea de sclavi devenise o afacere în sine, consulii străini se puseseră de acord prin 1810 ca prețul unui creștin să nu fie mai mare de 100 de dolari.