Ticăloși, nătărăi, nemernici și ipocriți: cum se suportă? E foarte posibil să se fi făcut greșeli de către administrația în care am activat. Henry Kissinger, ca răspuns la acuzațiile că a comis crime de război în timpul acțiunilor Statelor Unite în Vietnam, Cambogia și America de Sud în anii șaptezeci Dacă, privind în urmă, descoperim și noi că e posibil să se fi făcut greșeli... regret nespus. Edward Egan, Cardinal de New York, referitor la episcopii care nu au luat măsuri în privința membrilor clerului care au molestat sexual copii S-au făcut greșeli în comunicarea cu publicul și clienții în privința ingredientelor din cartofii prăjiți și crochetele de cartofi. McDonalds cerând scuze oficial hindușilor și altor vegetarieni pentru faptul că nu anunțaseră că „aromele naturale” din produsele lor din cartofi conțineau derivate din carne de vită întrebarea săptămânii: Cum știi că un scandal prezidențial e serios? 

A. Scade popularitatea președintelui în sondaje. B. Presa îl ia în colimator. C. Opoziția cere să fie demis. D. Propriii colegi de partid se întorc împotriva lui. E. Sau Casa Albă declară că „s-au făcut greșeli”. Bill Schneider la emisiunea CNN „Inside Politics” Ca ființe umane supuse greșelii, toți avem pornirea de a ne justifica și de a evita să ne asumăm răspunderea pentru acțiuni care se dovedesc a fi dăunătoare, imorale sau prostești. Cei mai mulți dintre noi nu vor fi niciodată în situația de a lua decizii care afectează viețile și morțile a milioane de oameni, dar, indiferent dacă rezultatele acțiunilor noastre sunt triviale sau tragice, la scară mică sau pe plan național, cei mai mulți dintre noi găsesc că e dificil, dacă nu chiar imposibil, să spună: „Am greșit; am făcut o greșeală îngrozitoare”. Cu cât crește miza - emoțională, financiară, morală -, cu atât este mai dificil. Mai mult, majoritatea oamenilor, puși în mod direct față în față cu dovada că au greșit, nu-și schimbă punctul de vedere sau cursul acțiunii, ci își justifică alegerea cu și mai multă tenacitate. 

Chiar și dovezile irefutabile sunt rareori suficiente pentru a penetra platoșa mentală a autojustificării. Când am început să lucrăm la această carte, imaginea publică ce te ducea cu gândul la „agățarea tenace de o credință discreditată” era cea a lui George W. Bush. Bush a greșit când a susținut că Saddam Hussein are arme de distrugere în masă, a greșit când a susținut că Saddam are legături cu Al-Qaeda, a greșit când a prezis că irakienii urmau să dănțuie în stradă de bucurie în întâmpinarea soldaților americani, a greșit când a prezis că acel conflict se va termina rapid, a greșit când a subestimat grosolan costurile financiare ale războiului, iar cea mai răsunătoare greșeală pe care a facut-o a fost atunci când a ținut acel discurs, de ochii presei, la șase săptămâni după invazie, când a anunțat (sub un banner pe care scria misiune îndeplinită) că „operațiunile majore de luptă în Irak s-au încheiat”.