Pe vremea când Ramses al XII-Iea se afla în cel de-al treizeci şi treilea an al fericitei sale domnii, au avut loc în Egipt două ceremonii, care au umplut inimile drept-credincioşilor săi locuitori de bucurie şi mândrie. In luna Mehir, adică în decembrie, fusese readusă la Teba*, încărcată de daruri scumpe, statuia zeului Honsu**, care timp de trei ani şi nouă luni fusese purtată prin ţara Buhten*** unde o însănătoşise pe Bentres, fiica regelui, şi alungase duhurile rele nu numai din sânul familiei regale, dar chiar şi din cetatea Buhten. Iar în luna Farmuti, adică în februarie, Mer-amen- Ramses al XII-lea, domnul Egiptului de Sus şi de Jos****, stăpânul Feniciei şi al altor nouă ţinuturi,dupa ce a stat la sfat cu zeii al căror egal era, 1-a numit drept erpatru al sau,adică moştenitor al tronului, pe Ham-sem-merer-ames-Ramses, fiul său în vârstă de douăzeci şi doi de ani. Alegerea aceasta a stârnit o nesfârşită bucurie în rândurile cucernicilor preoţi, ale nobililor nomarhi5 , ale vitezei armate, ale poporului credincios, cât şi în rândurile tuturor celor care trăiau pe pământul egiptean. Căci fiii mai vârstnci ai faraonului, născuţi de o prinţesă hittită6 , căzuseră pradă duhurilor rele, ca urmare a unor vrăji tainice. Unul, în vârstă de douăzeci şi şapte de ani, ologise de cum ajunsese major, al doilea îşi tăiase vinele şi murise, iar al treilea din pricina unui vin otrăvit, la care nu voise să renunţe, îşi pierduse minţile şi, închipuindu-şi că e maimuţă, sta cocoţat de dimineaţă până seara printre ramurile copacilor. Şi de-abia Ramses, cel de al patrulea fiu, născut de regina Nikotris, fiica marelui preot Amenhotep, era vânjos ca boul Apis, îndrăzneţ ca un leu şi la fel de înţelept ca un preot. Ii plăcuse să stea printre militari din copilărie şi chiar de pe vremea când nu era prinţ moştenitor obişnuia să spună: 

- Dacă zeii, în loc de mezin al regelui, m-ar fi facut faraon, aş fi cucerit ca şi Ramses cel Mare7 , noua popoare, despre care nimeni n-a auzit încă pomenindu-se în Egipt, aş fi înălţat un templu mai cuprinzător decât toată Teba şi mi-aş fi construit o piramidă, pe lângă care cea a lui Keops ar fi fost ca o ramură de trandafir faţă de un falnic palmier... Obţinând mult doritul titlu de erpatru, tânărul prinţ se rugă de tatăl său să fie numit căpetenia corpului de oaste Menfi. Dar preamăritul Ramses al Xll-lea, stâtuindu-se cu zeii - al căror egal era — răspunse că-i va împlini voia numai dacă va dovedi, ca un adevărat moştenitor al tronului ce se afla, că e în stare să conducă, în luptă, o oaste întreagă. Sfatul adunat în scopul acesta sub conducerea marelui comandant al oastei San-amen-Herihor, mare preot al celui mai mare dintre templele închinate la Teba lui Amon8 , hotărî ca Ia jumătatea lunii Misori, adică Ia începutul lunii iunie, moştenitorul tronului să strângă cele zece regimente de oaste aflate de-a lungul drumului ce leagă oraşul Memfis de portul Pi-Uto, din golful Sebenitos. Cu această oaste de zece mii de ostaşi, pregătită pentru luptă, înzestrată cu maşini de război şi cu cele de trebuinţă unei expediţii, moştenitorul sa se îndrepte spre răsărit pe drumul ce leagă Memfisul de ţara hittiţilor, către graniţa ţinutului Gosen şi a deşertului egiptean. In acest timp, generalul Nitager, căpetenia oastei care păzea porţile Egiptului de năvălirea popoarelor asiatice, avea să pornească dinspre Lacurile Amare împotriva lui Ramses. Cele două armate, asiatică şi apuseană, se vor întâlni în împrejurimile oraşului Pi-Bailos, în pustiu, astfel ca vrednicii agricultori ai ţinutului Gosen să nu fie împiedicaţi în îndeletnicirile lor