Franţa, mai puţin favorizată în ceea ce priveşte revelaţiile spirituale decît sora ei întru scut şi trident, se rostogolea încetişor pe povîrniş la vale, tot făurind bani de hîrtie şi tot cheltuindu-i. Sub călăuzirea păstorilor ei creştini, se mai distra cu felurite înfăptuiri omeneşti ca, de pildă, osîndind un tînăr să i se reteze mîinile, să i se smulgă limba cu cleştele şi apoi să i se ardă trupul de viu, fiindcă nu îngenunchease în ploaie onorînd prin aceasta o procesiune de călugări murdari, pe care-i văzuse trecând la o depărtare de cincizeci sau şaizeci de iarzi. Se pare că, la vremea cînd acest oropsit era osîndit la moarte, în codrii din Franţa şi din Norvegia creşteau copaci încă de pe atunci însemnaţi de pădurarul Soartă pentru a fi doborîţi şi apoi tăiaţi în scânduri menite să alcătuiască o construcţie mobilă, cu un butuc şi un cuţit, ce avea să joace un rol aprig în istorie. Şi se mai pare că, pe lîngă jalnicele bordeie ale unora dintre plugarii ce trudeau pe ogoarele aspre din 1 Referire la pregătirea Revoluţiei americane (1775- 1783), în urma căreia cele 13 colonii din America de Nord şi-au dobîndit independenţa de sub Imperiul Britanic. [10] preajma Parisului, se aflau, chiar în ziua aceea, căruţe grosolane, împroşcate de noroiul pămîntului de ţară, căruţe de care porcii îşi frecau ritul, unde se căţărau orătăniile de curte, dar pe care fermierul Moarte le şi alesese să fie faetoanele Revoluţiei. Dar pădurarul Soartă şi fermierul Moarte, cu toate că trebăluiesc fără răgaz, o fac pe tăcute, fără ca cineva să le audă pasul înăbuşit, şi asta ca nu cumva să se iste bănuiala că, stînd la pîndă, ar fi nelegiuiţi şi trădători. în Anglia, nu prea se vădea atita ordine şi ocrotire încât să justifice marea fală naţională. Noapte de noapte aveau loc în capitală atacuri ale unor bandiţi înarmaţi şi tilhării la drumul mare; familiile erau avertizate în mod public să nu plece din oraş pînă nu-şi pun mobila în siguranţă în magaziile unor lemnari; pe lumină, tilharul din beznă se dovedea a fi un negustor din City şi tovarăşii lui de negustorie, pe care-i prădase în chip de „Căpitan" al bandei, recunoscîndu-l şi provocîndu-l, îi ciuruiau vitejeşte ţeasta, după care îşi vedeau mai departe de drum; poştalionul era pîndit de şapte tiUiari, conducătorul îi împuşca mortal pe trei dintre aceştia, apoi era împuşcat, la rîndul lui, de ceilalţi patru „ca urmare a faptului că i se isprăviseră gloanţele"; după care, poştalionul era prădat în tihnă; la Turnham Green, măreţul potentat, primarul Londrei, s-a văzut nevoit să se oprească locului în faţa unui tilhar şi să se predea, după care ilustrul personaj a fost jefuit chiar sub ochii suitei sale; prizonierii din puşcăriile Londrei se luau la încăierare cu temnicerii, iar mai-marii legii dispuneau să se tragă în ei cu ghiulele şi cu gloanţe; în saloanele Curţii, hoţii smulgeau crucile de diamante de la gîtul nobililor lorzi; muşchetarii se duceau în St. Giles să caute mărfuri de contrabandă, iar mulţimea trăgea în muşchetari şi [11] muşchetarii în mulţime; şi toate aceste ^Omplan nu păreau nimănui neobişnuite. Iar in mijlocul lor, călăul, mereu mai harnic şi mereu mai inutil era in continua mişcare- ba lega strîns orduri lungi de răufăcători de toate felurile; ba spînzura sîmbăta un spărgător care fusese prins marţi; ba ardea în palmă, cu fierul roşu, la Newgate, oameni cu ghiotura; ba dădea foc la mani- feste în fata uşilor de la Westminster Hali; azi omora un criminal sîngeros, mîine un amărît de borfaş care şterpelise cîţiva bănuţi de la un băiat de fermă