Nu am cunoscut niciodată devastarea până când nu intrat el în lumea mea şi nu m-a lăsat să trag cu ochiul în lumea lui. Nu am ştiut niciodată ce înseamnă o inimă frântă până când el nu mi-a decimat inima prin decimarea corpului său. Nu am ştiut niciodată să sufăr până când nu a plecat de lângă mine. Nu am ştiut niciodată. Niciodată nu am...

PROLOG

Nu trebuie decât să-ți ții capul plecat şi temperamentul în frâu. Eşti un copil deştept. Ştii asta. Tine-ți gura şi nu reacționa la orice prostie. Vrei să intru cu tine? - Vreau pe dracu'! - E normal să fii nervos, Joe. - Nu sunt nervos. - Şi e normal să fii speriat. - Arăt de parcă aş fi speriat? bombăn, exasperat de încurajările lui neîncetate. Nu sunt un copil, Dar.

Ştiu că nu eşti, recunoscu fratele meu mai mare, în timp ce urcam pe drumul către Şcoala Comunitară Ballylaggin un drum pe care îl făcusem în fiecare zi lucrătoare din ultimii şase ani. Acum parcursul lui la liceu¹ se încheiase, în timp ce al meu abia începea. Doar am nevoie să ştiu că va fi bine pentru tine. - Mda, am pufnit. Ei bine, amândoi ştim că n-o să se întâmple asta. - Acesta este noul tău început, Joey, spuse el. Orice s-a întâmplat în şcoala primară a rămas în urmă acum. Nu lua cu tine nici una dintre acele probleme! - Nu există începuturi noi, am spus eu. Doar locuri noi, pline de aceleaşi rahaturi. - Eşti prea tânăr ca să fii atât de cinic. - Şi tu eşti prea deştept ca să-ți pierzi timpul şi energia cu acest discurs încurajator, am răspuns. Eu nu sunt Shannon, băiete. Nu am nevoie nici de încurajări, nici să mă ţii de mână. Greşesc atât de mult pentru că vreau să te conduc în prima ta zi de liceu? - Ai fi putut face asta acasă, i-am amintit. Nu trebuia să mă conduci la şcoală. Nu sunt un copil. - Eşti fratele meu mai mic. - Nu am fost niciodată mic, Dar. - Mereu atât de sigur pe tine... Dând din cap dezaprobator, îmi oferi un zâmbet trist. Ei bine, poate că am vrut să petrec mai mult timp cu tine. Împărţim camera, am spus eu, mutându-mi ghiozdanul, greu ca o tonă de cărămizi, pe celălalt umăr. Deja petrecem destul timp împreună. - Te iubesc, Joe! spune el îmbufnat. Știi asta, nu-i aşa? - Mă iubești? Cu picioarele clătinându-mi-se, m-am întors ca să-1 privesc. Ce naiba se întâmplă cu tine? - Nimic! răspunse el, cu tonul încărcat de emoţie. Doar că...vreau să ştii asta.