Noi, oamenii, avem o lungă istorie în care ne-am străduit să dobândim o amplificare neurală - prin diferite modalităţi de perfecţionare a creierului pe care ni l-a dăruit evoluţia. Îl antrenăm să devină un aliat mai de nădejde şi mai eficient în a ne ajuta să ne atingem scopurile. Facultăţi de drept, de afaceri şi de medicină, conservatoare şi programe sportive, toate se silesc din răsputeri să valorifice forţa latentă a creierului omenesc de a facilita niveluri tot mai înalte de performanţă, pentru a ne oferi un avantaj într-o lume care este tot mai competitivă. Prin simpla putere a inventivităţii umane, am conceput sisteme care să ne elibereze creierul de confuzie, ajutându-ne să nu pierdem din vedere amănuntele pe care nu avem încredere că le putem ţine minte. Toate acestea şi alte inovaţii sunt concepute fie ca să perfecţioneze creierul pe care-l avem, fie ca să transfere unele dintre funcţiile sale unor surse externe. 

Unul dintre cele mai mari progrese ale amplificării neurale s-a petrecut în urmă cu numai 5 ooo de ani, când oamenii au descoperit o metodă capabilă să schimbe radical regulile jocului, sporind capacitatea memoriei cerebrale şi a sistemului de clasificare. Invenţia limbajului scris a fost de mult glorificată ca un salt revoluţionar, dar s-au spus relativ puţine despre ceea ce erau cu exactitate primele lucruri pe care le-au scris oamenii - în cea mai mare parte simple reţete, chitanţe şi inventare comerciale. În jurul anului 3000 î.H., strămoşii noştri au început să-şi schimbe stilul nomad de viaţă cu cel urban, întemeind oraşe şi centre comerciale din ce în ce mai mari. Comerţul tot mai intens din aceste oraşe a pus la încercare memoria negustorilor individuali şi astfel primele forme de scriere au devenit o componentă importantă în evidenţa tranzacţiilor comerciale. 

Poezia, cronicile, tacticile militare şi instrucţiunile privind construcţia unor edificii complexe au venit mai târziu. Înainte de invenţia scrisului, strămoşii noştri erau nevoiţi să se bazeze pe memorie, desene sau muzică pentru a codifica şi a păstra informaţii importante. Memoria este failibilă, desigur, dar nu atât din cauza limitelor de stocare, cât mai ales din pricina limitelor capacităţii de recuperare a informaţiilor. Unii specialişti în neuroştiinţe· cred că aproape orice experienţă conştientă este înmagazinată undeva în creierul vostru;' partea dificilă este găsirea şi reactualizarea ei. Uneori, informaţiile care ies la iveală sunt incomplete, deformate sau înşelătoare. Episoade foarte vii, care se referă la un foarte limitat şi improbabil ansamblu de împrejurări, apar pe neaşteptat,e în minte, copleşind informaţiile statistice bazate pe un mare număr de observaţii şi care ne-ar ajuta cu mult mai mare precizie să luăm decizii raţionale privind tratamente medicale, investiţii sau încrederea pe care o merită oamenii din mediul nostru social.