De curînd ieşit de sub protecţia lumii şcolii medicale a Universităţii din Edinburgh, eram nerăbdător să-mi încep plănuita şi prezisă carieră de însănătoşire şi vindecare a relelor psihice ale lumii. Descendent al unei familii de misionari Congregaţionali, mi s-a părut firesc să-mi încep cariera în China, ţară deja bîntuită de cruzimile războiului chino-japonez. ^ Prima mea "practică" urma să se desfăşoare asupra cîtorva zeci de milioane de potenţiali pacienţi, împrăştiaţi pe o vastă suprafaţă şi din care o bună parte erau deja afectaţi de fanatismul grupurilor de luptători de gherilă. în nenumărate rîndurL am fost arestat şi anchetat, o dată am fost judecat sub acuzaţia de spionaj şi condamnat la moarte de un fel de juriu militar. Dar într-o ţară în război un chirurg este ca banii din bancă, de aceea execuţia a fost suspendată, permiţîndu-mi-se să îmi continui activitatea. După patru ani a izbucnit însă al doilea război mondial. aşaA că din nou am fost "prins". Intr-o zi., spre apusul soarelui, străbăteam un drum prăfuit, în zona de război a Chinei de Nord. ducînd material medical unui sat singuratic. Era unu! din drumurile mele obişnuite, care-mi cereau zile de mers, dormind prost; .am fost atacat de nişte bandiţi. Am văzut cu surprindere cum în urma mea venea un bărbat îmbrăcat în alb, care, arătîndu-mi un drum înţr-o direcţie perpendiculară faţă de drumul meu, mi-a spus că acolo sînt mulţi răniţi, care au nevoie de ajutorul meu.. La început, am crezut că este un Vindecarea Arborelui Genealogic 25 fermier rătăcit, care se întoarce tîrziu acasă. La insistenţele sale, mi-am schimbat direcţia, aşa că, împreună cu el, ne-am îndreptat spre acea aşezare. Cînd am ajuns acolo, porţile erau deschise; am simţit cum am fost împins înlăunîru, dar însoţitorul meu dispăruse. Sătenii mi-au spus că am evitat o ambuscadă japoneză şi că spitalul către care mă îndreptam era acum ocupat. M-au întrebat ce anume m-a determinat să-mi schimb direcţia şi, totodată, ce ştiam despre răniţii lor, susţinînd că în acea zi nimeni nu ieşise din sat. Mi-am' amintit că bărbatul în alb mi-a vorbit în engleză, eu fiind fără îndoială singurul străin în acea regiune. Atunci mi-am dat seama că acel bărbat în alb fusese Iisus. încrederea pe care o avusesem în credinţele chinezilor cu privire la fantomele şi duhurile pămîntului mi se risipise cu totul. De asemeni, am | înţeles că spiritele pot avea influenţe şi bune şi rele, şi că, în mod dramatic, mi se răspunsese la rugăciunile mele zilnice de apărare. Dar am mai înţeles şi altceva, anume că oricît de ostile ar fi împrejurările, cel ce şi-a încredinţat viaţa lui Iisus Hristos va fi mîntuit. Războiul a însemnat internarea mea şi a soţiei mele (care era de asemeni medic) timp de patru ani lungi într-un lagăr japonez, în care erau deţinuţi 1200 de prizonieri, cazaţi într-o clădire a unei foste fabrici, avînd ca protecţie împotriva frigului iernii foile de ziare cu care se înfundaseră geamurile sparte. La început, fiecare dintre noi s-a luptat cu înverşunare pentru propria salvare, temător că ar putea fi furat de vecin. Mai apoi, cîţiva dintre noi. în secret, am început să ne strîngem dimineaţa într-o debara întunecoasă, pentru a ne ruga şi a cere protecţia lui Dumnezeu, atît pentru întregul lagăr, cît şi pentru fiecare dintre noi.