Să nu blestemi lucrurile care cad din cer. Nici măcar ploaia. Orice ar cădea, oricât de tare ar turna, oricât de îngheţată ar fi lapoviţa, nu trebuie să rosteşti niciodată vreo blasfemie împotriva celor pe care cerul ni le-ar putea hărăzi. Toată lumea ştie lucrul ăsta. Până şi Zeliha. Şi totuşi, iat-o în prima vineri din iulie, mergând pe trotuarul ce se strecura pe lângă traficul blocat fără speranţă; grăbindu-se spre o întâlnire la care întârziase deja, înjurând ca un birjar, afurisind pietrele sparte din pavaj, tocurile ei înalte, bărbatul care o urmărea, şoferii care claxonau frenetic, deşi faptul că larma nu avea nici un efect asupra deblocării traficului era deja o realitate urbană, întreaga dinastie otomană care cucerise odinioară oraşul Constantinopol şi apoi persistase în greşeala sa şi, o, da, ploaia… blestemata asta de ploaie de vară.

Aici ploaia e un adevărat calvar. În alte părţi ale lumii, o aversă e, probabil, o binecuvântare pentru aproape toate fiinţele şi lucrurile – pentru recolte, pentru faună şi floră şi, cu un strop suplimentar de romantism, pentru îndrăgostiţi. Nu şi în Istanbul. Pentru noi, ploaia nu înseamnă neapărat să te uzi. Nici măcar să te murdăreşti. Dacă e să însemne ceva, atunci înseamnă să te enervezi. Înseamnă noroi şi haos şi furie, de parcă n-am avea deja destul din fiecare. Şi să te lupţi. Asta întotdeauna. Ca nişte pisoi azvârliţi într-o găleată cu apă, ne lansăm cu toţii – zece milioane de inşi – într-o luptă zadarnică împotriva picăturilor.

Nu se poate spune că suntem cu desăvârşire singuri în această încleştare, fiindcă străzile, cu numele lor antediluviene, gravate pe plăcuţe de tablă, iau şi ele parte la ea, la fel şi pietrele funerare ale atâtor sfinţi împrăştiate în toate direcţiile, şi mormanele de gunoaie care zac în aşteptare la aproape fiecare colţ de stradă, şi gropile imense şi hidoase de pe şantierele de construcţii cărora le vor lua curând locul clădiri moderne, ţipătoare, şi pescăruşii… Cu toţii ne ieşim din fire când cerurile se deschid şi scuipă peste capetele noastre.