descarca-ernesto-sabato-tunelul-pdf

În orice caz, exista un singur tunel, întunecos şi singuratic: al meu…
E de ajuns să vă spun că sunt Juan Pablo Castel, pictorul care a ucis-o
pe Maria Iribarne; bănuiesc că procesul e încă proaspăt în amintirea tuturor şi
nu-i nevoie de mai multe amănunte despre mine.
Deşi nici dracu' nu ştie ce trebuie să-şi amintească oamenii şi nici
pentru ce, întotdeauna am crezut că nu există memorie colectivă, ci doar o
formă deosebită de apărare a speţei umane. Când cineva spune: „Totul în
trecut era mai bine”, nu înseamnă deloc că pe atunci s-ar fi petrecut mai
puţine lucruri rele, ci doar că – spre fericirea ei – lumea le-a dat uitării. Şi, la
urma urmei, aceste vorbe nu au valoare universală. Eu, de pildă, mă
caracterizez prin faptul că-mi amintesc cu preferinţă faptele rele şi aproape
aş putea spune: „Tot timpul trecut era mai rău”, dacă prezentul nu mi s-ar
părea la fel de oribil precum trecutul. Ţin minte atâtea calamităţi, atâtea
chipuri cinice şi crude, atâtea fapte rele, încât pentru mine memoria este un
fel de făclie înspăimântătoare străluminând un sordid muzeu al ruşinii. De
câte ori n-am rămas, ceasuri întregi, uitat într-un colţ întunecos din atelier,
după ce citisem în vreun ziar o ştire la rubrica crimelor! Adevărul este însă că
partea cea mai neruşinată a rasei umane nu apare întotdeauna aici; până la
un anumit punct, criminalii reprezintă lumea cea mai cinstită şi mai
inofensivă. Şi lucrul ăsta nu-l spun pentru că eu însumi aş fi ucis o fiinţă
omenească: e o convingere profundă şi sinceră. Există undeva un individ
periculos? Să fie lichidat şi gata! Iată ce consider eu o faptă bună. Gândiţi-vă
câtă primejdie ar însemna pentru societate acest ins, dacă ar continua să-şi
distileze veninul pe mai departe şi dacă, în loc să se termine cu el dintr-o
dată, s-ar încerca împiedicarea acţiunilor lui prin anonime, bârfă şi alte
asemenea meschinării. În ce mă priveşte, mărturisesc că în acest moment
regret mult faptul de a nu-mi fi folosit mai bine timpul când eram liber,
pentru a lichida vreo şase-şapte indivizi din ăştia, pe care-i cunosc foarte
bine.