Notă introductivă 

Data când a fost scris eseul este incertă: E. Jones, unul dintre cei mai autorizaţi biografi ai lui Freud, susţine că la începutul anului 1906; Max Graf, prietenul căruia Freud i-a dăruit manuscrisul, indică anul 1904. Această ultimă dată pare a fi inexactă, căci piesa Die Andere (Cealaltă) de H. Bahr, la care se referă Freud în finalul scrierii sale, a fost reprezentată în noiembrie 1905, iar în volum a apărut la începutul lui l906. Max Graf a publicat textul, tradus în limba engleză, în 1942. Dacă opera dramatică urmăreşte să trezească „teamă şi milă, să producă o „purificare a afectelor, aşa cum se admite de la Aristotel încoace, atunci această intenţie poate fi descrisă mai amănunţit, anume arătând că este vorba de deschiderea izvoarelor plăcerii sau desfătării afective, aşa cum în cazul comicului sau cuvântului de spirit se obţine plăcere din travaliul intelectului, care în alte condiţii blochează acele surse. În primul rând, trebuie desigur să amintim descătuşarea propriilor noastre afecte; plăcerea care-i corespunde provine, pe de o parte, din uşurarea sufletească datorată unei masive descărcări, iar pe de altă parte, din simultana excitare sexuală care, putem afirma, însoţeşte, ca produs secundar, orice activitate afectivă şi care oferă omului acel sentiment, foarte dorit, de augmentare a tensiunii psihice. 

O reprezentaţie teatrală are asupra spectatorului adult efectul produs de joc asupra copilului, care-şi satisface astfel dorinţa intensă de a fi asemenea celor mari. Adultul are prea puţine trăiri, se simte ca un misero, „căruia nu i se poate întâmpla nimic deosebit"; el şi-a înăbuşit de mult vanitatea de a sta ca eu în centrul lumii, sau, mai bine spus, a trebuit să amâne satisfacerea ei; el vrea să simtă, să acţioneze, să modeleze totul după dorinţa sa, iar cuplul dramaturg–actor îi oferă această posibilitate, permiţându-i identificarea cu un erou. Dar destinul eroic presupune dureri, suferinţe şi mari griji, care aproape că anulează plăcerea; mai mult, eroul îşi poate pierde viaţa, unica sa viaţă, într-o astfel de confruntare cu situaţii potrivnice. Faţă de erou, spectatorul se află într-o poziţie avantajoasă. Plăcerea resimţită de el are ca premisă o iluzie, adică diminuarea suferinţei prin certitudinea că un altul acţionează şi suferă acolo pe scenă şi că, în fond, totul nu este decât un joc care nu-i poate periclita siguranţa. Plăcerea de a fi în rând cu „cei mari", el o obţine în condiţii privilegiate: ca spectator, el poate da frâu liber aspiraţiilor sale reprimate, cum ar fi nevoia de libertate religioasă, politică, socială şi sexuală şi se poate manifesta plenar în toate scenele mari ale vieţii reprezentate. Dar aceste condiţii ale plăcerii sunt comune mai multor forme ale creaţiei literare. 

În special lirica trezeşte senzaţii intense, la fel ca şi dansul odinioară; epopeea, la rândul ei, cultivă plăcerea pe care ţi-o dau marile personalităţi eroice şi izbânzile lor; drama, în schimb, trebuie să coboare mai adânc în viaţa afectelor şi să transforme aşteptările de nefericire în plăcere; de aceea, eroul este prezentat în luptă mai degrabă cu satisfacţia masochistă a înfrângerii. Drama ar putea fi caracterizată tocmai prin această relaţie cu suferinţa şi nefericirea, fie că este trezită doar grija pentru a fi apoi liniştită, ca în drama propriu-zisă, fie că suferinţa este dusă până la capăt, ca în tragedie. Naşterea dramei din sacrificiile rituale (ţap şi ţap ispăşitor), proprii cultului zeilor, trebuie pusă în legătură cu acest sens al dramei; totodată, ea anihilează revolta incipientă faţă de ordinea divină a lumii bazată pe suferinţă. La început, eroii se răzvrătesc împotriva unui zeu sau a unui act divin, iar plăcerea trebuie obţinută din sentimentul mizeriei celui mai slab în faţa puterii divine, deci prin intermediul unei satisfacţii masochiste şi al plăcerii directe pe care ţi-o procură contemplarea marii personalităţi. Acesta este sentimentul prometeic al omului căruia i se opune însă predispoziţia meschină de a se lăsa domolit, pentru un timp, printr-o satisfacţie de moment.