Drumul spre casă Parcă s-a deschis uşa compartimentului alăturat? Un controlor, cine altcineva poate să articuleze cuvintele atât de clar, răspicat: 

— Guten Tag, geben Sie mir, bitte! Eşti încordat, eşti febril, te sileşti să-ţi linişteşti respiraţia precipitată. Îţi ţii privirea întoarsă spre geamul lucios, întunecat, dar nu poţi să vezi peisajele care gonesc în noapte, eşti într-un expres, într-un intercity. — Den Fahrschein, bitte! Îţi pipăi buzunarele de parcă ai vrea să ieşi pe culoar să fumezi, cei din compartiment stau cu ochii ţintă la tine, se uită? Nu se uită? 

— Bonjour, mesdames, messieurs! Vos billets, s’il vous plaît! Te ridici alene de pe banchetă, îţi supraveghezi faţa încremenită care fulgeră în golul unei oglinzi, e faţa ta? Parcă nu e. 

— Your ticket, please! Te strecori pe lângă pardesie, sacouri, pălării, pe lângă pantofi lustruiţi lună pe care te străduieşti să nu-i calci, te prelingi de-a lungul culoarului, speri ca feţele nemişcate din spatele geamurilor peste care umbra ta alunecă ritmic să fie convinse că te duci la restaurant, la bufet, la closet, repede, tot mai repede, tot mai repede, tot mai repede, tot mai repede, tot mai… — Den Fahrschein, bitte! Viteza trenului te izbeşte de pereţi, eşti într-un expres, într-un tgv, eşti în trenul de Drăgăşani, clasa a treia, vălătuci negri, pufoşi îţi îneacă gâtul şi o albină zumzăie împrejur de multă vreme. Dar uite, la doi paşi, uniforma de funcţionar feroviar, chipiul de controlor, mâna lui întinsă să-ţi perforeze biletul. 

— Good morning, sir! Your ticket, please! Acum are să se deschidă o trapă sub picioarele tale şi, tot explicând, ruşinat, transpirat, încurcând între ele pronunţările, declinările, conjugările, ai să te rostogoleşti între roţile iuţi până în bezna udă…