Prolog 

— Domnule profesor, ce mai faceți? Pot să vă pun o întrebare? Am înțeles bine că încă există spațiu vid? Vreau să spun, tot universul care ne înconjoară? Inclusiv Donald Trump și acționarii FCA care mă scot din minți. Foarte frumos. Genial. Dintotdeauna am știut că ar fi trebuit să studiez fizica și să las baltă tâmpeniile astea de care mă ocup de 40 de ani. Sergio Marchionne mă sună din Statele Unite la sfârșitul rutinei lui săptămânale turbate: două zile la Maranello, în elicopterul către Torino, pentru ca apoi să zboare la Detroit, să încheie săptămâna și să o ia de la capăt. Puține variațiuni, fără pauze, fără perioade de respiro. Totul a început în 2016, la sfârșitul lui iulie, când am fost invitat să vizitez fabrica Ferrari pentru un interviu. Pentru mine a fost un prilej să văd personal acele mici bijuterii tehnologice și să vorbesc cu tinerii tehnicieni și ingineri care acordă modelelor noi atenția aproape maniacală a bătrânilor meșteșugari. Dimineața a zburat și stăm deja la masa restaurantului unde lua prânzul Enzo Ferrari. De jur-împrejur, fotografii ale „patriarhului“ și mărturii ale numeroaselor triumfuri. În timp ce se discută despre Formula 1 și despre automobilele Ferrari electrice, primesc un telefon complet neașteptat: este Sergio Marchionne, care mă întreabă dacă pot trece pe la el, pe la birou, ca să-l salut. Urc la etajele superioare convins că mă va întâmpina un scurt salut de complezență, în schimb nici nu apuc să mă așez, că primesc din senin cea mai surprinzătoare dintre întrebări: 

— Dumneavoastră, domnule profesor, credeți în Dumnezeu? Cu un astfel de început este clar că întrevederea noastră nu avea să fie una scurtă și formală. Petrecem ora următoare vorbind despre cum s-a format universul, discutând despre ce e spațiul vid, interogându-ne în legătură cu nașterea spațiului-timp și sfârșitul lui. Marchionne își aprinde țigară după țigară, în vreme ce solicită explicații despre tot. Citesc în ochii lui curiozitate sinceră și uimire. 

— As fi vrut să învăț astfel de lucruri în tinerețe. N-am fost niciodată în stare să mă confrunt cu disciplinele științifice. De asta am obținut licența în Filosofie. Apoi viața m-a dus în cu totul altă direcție. Și îmi povestește despre adolescența lui deloc simplă din Canada și despre împrejurările, unele întâmplătoare, care l-au făcut să ajungă liderul uneia dintre cele mai importante companii din lume. Când secretara ne anunță că șoferul care trebuie să mă însoțească la aeroport este cam agitat pentru că risc să pierd zborul de întoarcere, trebuie să ne luăm rămasbun. Înainte să ne despărțim, Marchionne a vrut o dedicație pe La nascita imperfetta delle cose, iar eu l-am prevenit că o să-l ascult data viitoare ca să verific dacă a citit-o. Când primesc primul telefon, după vreo două săptămâni, îmi dau seama că a intrat în joc. Încep de acum vizite frecvente care mă duc din nou la Modena după câteva luni, cu ocazia întâlnirii anuale pe care Ferrari o organizează cu managerii celor mai importanți parteneri. La cină continuăm jocul nostru cu întrebările, de data asta implicându-i și pe comeseni. Și petrecem seara discutând despre găuri negre, despre Stephen Hawking și despre unde gravitaționale. Apoi, cu puțin înainte de servirea desertului, Marchionne oprește totul și mă invită să iau cuvântul. Îmi cere să povestesc despre cum a luat naștere universul și despre descoperirea bosonului Higgs și să nu am milă: