Jean Piaget este una dintre personalitățile de frunte ale psihologiei contemporane. Savant cu un vast orizont ştiințific, Piaget a adus, în cei aproape cincizeci de ani de activitate, o contribuție fundamentală la psihologia genetică şi, în special, la descifrarea structurilor evolutive ale intelectului infantil.,,In momentul de față, nici un cercetător serios nu poate lucra în acest domeniu - scriu psihologii sovietici Leontiev şi Tihomirov - fără a studia aportul pe care 1-au adus în numeroasele lor lucrări J. Piaget şi colaboratorii săi"1 Chiar dacă nu sîntem de acord cu unele idei sau interpretări ale lui Piaget, imensul material faptic acumulat, profundele sale analize, viziunea sa dialectică, extrem de fecundă și, în genere, marile sale sinteze teoretice - înglobind, în afară de psihologie, şi domenii conexe: logică, epistemologie, matematici, biologie etc. -- reprezintă o contribuție de prim ordin la înțelegerea ştiințifică a dinamicii intelectului uman2.

 Jean Piaget s-a născut în Elveția la 9 august 1896. Încă din primele clase de liceu se vădeşte atracția sa deosebită pentru ştiințele naturale. În urma rugăminții sale, directorul muzeului zoologic din localitatea natală îi acceptă ajutorul, şi, astfel, încă adolescent, Piaget învață să observe, să colecționeze şi să claseze speciile de animale. „Ţin să notez aceste începuturi, scrie Piaget, deoarece... eu m-am format ocupîndu-mă de o problemă precisă: aceea a speciilor şi a variațiilor lor indefinite în funcţie de mediu, aceea a relațiilor dintre genotip şi fenotip. Pe scurt, de atunci încolo am gîndit în termenii formelor şi ai evoluției formelor"3. 

Acestor interese li se adaugă, apoi, cele filozofice: liceanul de 15 ani visează să construiască o teorie biologică a cunoaşterii. Redactează, pentru el însuşi, Schița unui neopragmatism, în care gîndirea este pusă în legătură cu acțiunea și cu fenomenele de adaptare biologică (dar, după cum notează Piaget, ,,fără nuanță utilitaristă"). La Universitate, urmează zoologia şi, paralel, cursuri de filozofie, iar în 1917 îşi ia doctoratul, cu o lucrare asupra moluştelor, după care însă renunță la acest domeniu de activitate. Interesul său se îndreaptă într-o măsură din ce în ce mai mare spre psihologie, întrucît speră să găsească,,în psihologia inteligenței termenul mediu între interesele pentru biologie şi cele pentru epistemologie"4 - aceasta, după ce studiul diverselor sisteme filozofice l-a decepționat, creîndu-i,,impresia unor construcții artificiale, lipsite de o bază experimentală"5.