Înspre o mai veridică psihologie a femeilor 

Dacă ar fi ca femeia zilelor noastre să îşi prezinte simptomele şi nemulțumirile în fața a zece experți în sănătate mentală diferiți, ar primi, cel mai probabil, zece perspective diferite. Toate aceste zece perspective ar putea fi greşite. Sau toate zece ar putea fi corecte, fiecare dintre ele oglindind o altă piesă din ansamblu. Foarte multe aspecte ale psihologiei femeilor rămân necunoscute, deşi continuă să fie dezvoltate numeroase teorii, din care derivă intervențiile terapeutice. Aceste teorii, incluzând-o pe a mea, sunt rareori prezentate drept opinii ipotetice şi parțiale, fiind mai degrabă expuse ca adevăruri ştiințifice actuale. Pe măsură ce generații după generații de femei au încercat să se conformeze la concepțiile dominante cu privire la ce este corect şi adecvat pentru sexul din care fac parte, costurile psihologice ale acestui demers au ajuns incalculabile. Din nefericire, teoriile referitoare la psihologia feminină sunt prezentate drept adevăruri şi percepute ca deținând o viață proprie, în afara unui context specific. Indiferent cât de sofisticate sunt instrumentele noastre de cercetare şi cât de sincere sunt eforturile noastre de menținere a neutralității şi obiectivității, conceptualizările noastre reflectă cel mult desfăşurarea interacțiunilor şi maniera de dezvoltare a structurilor psihice în cadrul unei anumite forme familiale dintr-un anumit punct al istoriei patriarhale. 

În plus, orice teorie utilă a dezvoltării sau a comportamentului feminin trebuie să ia în calcul profundul impact al rolurilor de gen familiale şi profesionale şi al psihologiei grupurilor dominante şi subordonate. În fine, modurile în care ne formulăm întrebările de cercetare, în care dezvoltăm teorii şi în care desfăşurăm psihoterapii nu sunt niciodată separabile de propriul nostru sex şi de propriile experiențe familiale, care includ frici, dorințe şi presupuneri inconştiente cu privire la femei. Aşa cum ne aminteşte terapeuta de familie Betty Carter¹, nu putem să nu reacționăm în funcție de sexul, clasa socială, poziționarea în fratrii, istoricul etnic, istoricul personal, orientarea teoretică, experiența şi înțelepciunea noastră ori de lipsa acesteia. Alegerea se referă la a face acest lucru conştient sau inconştient - la a glorifica teoria drept adevărul suprem sau a spune pur şi simplu ce credem. Şi atunci, poate ce gândim despre subiectul femeilor în psihoterapie este mai puțin important decât cum gândim. Ne putem îndrepta către dezvoltarea unei înțelegeri mai utile a psihologiei feminine doar atunci când recunoaştem nu doar că ne lipsesc răspunsuri, ci şi că ne aflăm încă în procesul de formulare a întrebărilor potrivite şi de găsire a unui limbaj potrivit în care să discutăm despre aspectele privitoare la gen. În această lumină, pentru mine a fost o experiență semnificativă de smerenie să îmi pun pe hârtie propriul travaliu asupra teoriei şi terapiei femeilor, care s-a întins de-a lungul unui deceniu şi jumătate. Dacă ar fi să comparăm partea finală a acestui volum cu scrierile mele de început, ar fi evident faptul că gândirea mea curentă diferă în privințe importante de ideile mele inițiale, iar aceste diferențe se reflectă în schimbări în practica mea clinică. Confruntarea cu aceste redirecționări în propria mea muncă în decursul timpului mă ajută la combaterea tendinței mele obişnuite de a striga,Evrica!" la fiecare punct de cotitură.