Viaţa ca o coridă. Deşi mi-am propus să vorbesc cât mai puţin despre mine şi cât mai mult despre cele ce se petreceau în jurul meu, voi fi nevoit ca, în această primă parte a descrierii drumului parcurs cu duba de la Aiud la Brăila, să nu notez aproape nimic despre alţii şi numai câteva scurte impresii cu privire la starea mea, de care nu am luat decât sporadic cunoştinţă, într-adevăr, din momentul urcării în vagonul-penitenciar şi de-a lungul drumului început în noaptea aceea, care avea sa se prelungească şi în ziua şi noaptea următoare, copleşit de febră cum eram, nu mai luam decât din când în când contact cu realitatea. Dacă la început am realizat că mă găseam în compartimentul mare al vagonului, presat şi înghesuit până aproape de înăbuşire, că nu stăteam în picioare decât datorită densităţii corpurilor ticsite ca sardelele, au urmat momente de inconştienţă şi divagare, din care mă trezea fie strân-soarea lanţurilor în jurul gleznelor umflate, fie senzaţia de sufocare din cauza plămânilor strânşi ca într-o menghină de trupurile celor care se chinuiau şi ei în jurul meu. Apoi, simţurile îmi intrau din nou în adormire şi alunecam iar în inconştientă. 

Eram tot numai sudoare, din cap până în picioare, obrajii şi fruntea îmi ardeau ca focul şi limba în gură mi-era uscată ca iasca. Am simţit cum, de câteva ori, cineva mi-a şters faţa cu o cârpă udă şi cum, prin înghesuiala de corpuri, a ajuns până la mine o cană cu apă clocită, care mie mi s-a părut de izvor. Efectul a fost de scurtă durată, trezindu-mi şi mai tare setea. Dar şi de chinul setei mă salva tot căderea în semiadormirea care îmi amorţea toate durerile. „ Cred că printre cei care încercau să mă ajute era Lie şi Gioga Parizianu, dar nu eram în stare să-i identific cu certitudine. Ştiu apoi că, la un moment dat, au iniţiat, în masa compactă de corpuri, o mişcare de rotaţie, care, centimetru cu centimetru, m-a apropiat de grătarele şi sita de sârmă care acopereau mica deschidere de aerisire din peretele de metal al vagonului. Parcă am respirat de câteva ori un vag curent de aer mai proaspăt sau poate a fost numai o impresie. Apoi, simţurile şi imaginile s-au tulburat iar, şi n-am mai ştiut de mine o vreme. Timpul care se scurgea nu mi se mai părea nici lung, nici scurt. Ii pierdusem noţiunea. Prin minte mi se perindau tot felul de gânduri. Unele în legătură cu situaţia în care mă aflam, altele disparate şi fără nici o legătură cu prezentul. …..