Vol. 2 

Dar va fi o scrisoare intimă? Căsnicia este într-adevăr un mister. ' Am coborât la golf, unde 'marea liniştită, liniş-tită, plescăia aproape inaudibil. Golful era pustiu, tăcut şi întunecat, cuprins în braţul ferm al cheiului de piatră ce părea să emane o lumină dens pulveri-zată. Hoinăream, simţind sub picioare căldura pietrelor. Un cormoran trecu pe lângă mine, în zbor jos deasupra valurilor, ca un semn de prevestire, negru, în formă de cruce. lată că se ivise şi o lună mare, palidă şi fărâmicioasă, alături de un luceafăr briant. Dedesubt, pe locul de scăldat pentru doamne, doi băieţandri se jucau prin încâlceala brună de ierburi inarine, dar atât de tăcut, de parcă fuseseră amuţiţi de vraja acestui ceas. Am pornit încet de-a lungul drumului de pe ţărm, în direcţia Capului Shruff, am trecut de el şi am petrecut câtva timp uitându-mă la Golful Raven, în apele căruia se reflec-tau luminile hotelului. Luceafărul se preschimbase din aur în argint, iar luna se împuţinase şi-şi defi-nise un contur strălucitor. în cele din urmă m-am întors, cu gândul să intru în casă, dar când am cotit pe dig, am zărit o licărire curioasă în locuinţa mea, o lumină care se mişca. M-am oprit şi am pândit. o clipă s-a desluşit îndărătul uneia dintre ferestrele din faţă un licăr clar, care pe dată a scăzut, s-a înceţoşat şi apoi a pierit. Cineva se plimba prin casă cu o lumânare. 

Primul meu gând a tresă-rit, evocând-o pe Hartley. Pe urmă mi-am spus că e mai probabil să fie Rosina. Am luat-o înapoi pe drum şi, aşa cum m-am aşteptat, i-am văzut ori-bila maşinuţă roşie, ascunsă pe după stânca proeminentă, în acelaşi loc ca şi data trecută. M-a cuprins asemenea enervai-e, încât am izbit cu piciorul într-una din roţi. în mod cert, acum n-o puteam suporta pe Rosina. Indescriptibila ei prezenţă în casa mea era un sacrilegiu. Priveliştea chipului ei impertinent mi-ar fi stârnit o furie din-colo de orice margine a raţiunii. N-aş fi îndurat o ceartă vulgară, îmi producea oroare; şi n-aveam cum să scap de ea. M-am strecurat în vârful picioarelor, cu pasi mari, de-a lungul digului şi am ocolit casa, ieşind pe pajiştea din spate. Acum puteam privi în bucătărie. Da, era Rosina, între două lumânări aprinse pe masa din bucătărie, încer-când, fără succes, să aprindă una din lămpile mele şi, probabil, distrugând fitilul pe parcursul acestei strădanii. I-am văzut privirea saşie, încordată, şi zvâcnirile mofluze ale gurii în timp ce chinuia cu brutalitate fitilul, ridicându-l şi coborându-l şi îmbrân-cindu-l cu un chibrit aprins. Flacăra lămpii se înălţa, apoi se stingea. Rosina purta ceva negru, cu o bluză albă, iar părul întunecat, care de astă dată i se revărsa liber pe umeri, aproape că intra în flacăra lumânării. M-am retras în tăcere, adunând din mers scoarţele şi pernele care zăceau pe iarbă. 

Noroc că mâncasem ceva la cârciumă, altfel foamea m-ar fi mânat în casă. Am coborât pe stânci, până când casa a devenit invizibilă, şi am găsit, foarte aproape de mare şi puţin deasupra nivelului apei, o vâlcea lungă şi joasă, în care făcusem plajă o dată sau de două ori în zilele preistoriei. Noaptea era foarte caldă, foarte calmă şi, după ce mi-am aşezat ochelarii într-un loc sigur şi m-am aranjat comod pentru somn, m-am întrebat cu amărăciune cum de nu-rni venise nicio-dată ideea de a dormi afară, în zilele când eram fericit. Mă aflam atât de aproape de mare, care lipăia molcom peste stânca de dedesubt, încât aveam senzaţia că plutesc într-o barcă. Cum patul meu stâncos era uşor înclinat în direcţia apei, mi-am putut propti capul pe o pernă, aţintindu-mi privi-rile drept pe orizont, unde luna brăzda de pe acum o despicătură de argint, nu total imobilă. Apăreau tot mai multe stele, multe, multe. Zăcând pe spate, învelit într-o scoarţă, cu mâinile împreunate în faţă, mă rugam ca totul să iasă bine între mine şi Hartley, ca această fidelă amintire ce ină urmărise o viaţă, şi pe care acum o socoteam drept mistica mea căsătorie, să nu se piardă, să nu se irosească….

Vezi Marea, Marea vol1 de Iris Murdoch