Această carte nu este, şi nici nu se doreşte a fi, un compendiu de reflecţii despre moarte, pentru că, vreme de milenii, orice scriitor serios a abordat subiectul mortalităţii umane. În schimb, este o carte profund personală care izvorăşte din propria confruntare cu ideea morţii. Am în comun cu fiecare fiinţă umană teama de moarte: este umbra noastră întunecată de care nu suntem niciodată despărţiţi. Aceste pagini conţin ceea ce am învăţat despre depăşirea fricii de moarte, din propria experienţă, din lucrul cu pacienţii mei şi din ideile celorlalţi scriitori care mi-au influenţat munca. Sunt recunoscător multor oameni care m-au ajutat pe parcurs. Agentul meu, Sandy Dijkstra, şi editorul Alan Rinzler au fost indispensabili prin ajutorul lor în conturarea şi organizarea acestei cărţi. O mulţime de prieteni şi colegi au citit părţi din carte şi mi-au oferit sugestii: David Spiegel, Hebert Kotz, Jean Rose, Ruthellen Josselson, Randy Weingarten, Neil Brast, Rick Van Rheenen, Alice Van Harten, Roger Walsh, Robert Berger, şi Maurren Ula. Phillipe Martial mi-a vorbit despre maxima lui La Rouchefoucauld din pagina de titlu. Le sunt recunoscător lui Van Harvey, Walter Sokel, Dagfin Follesdal, dragii mei prieteni şi mentori intelectuali pe termen lung. Phoebe Hoss şi Michele Jones au redactat excelent materialul. Cei patru copii ai mei, Eve, Reid, Victor şi Ben au fost consultanţi nepreţuiţi, iar soţia mea, Marilyn, m-a forţat, ca întotdeauna, să scriu mai bine. Mai ales, le sunt îndatorat celor mai importanţi profesori: pacienţii mei, care trebuie să rămână anonimi, dar ei ştiu cine sunt. Ei mi-au făcut onoarea să-mi împărtăşească cele mai adânci temeri, mi-au dat permisiunea să le folosesc poveştile, m-au sfătuit în privinţa camuflării identităţii, au citit fragmente sau chiar întreg manuscrisul, mi-au oferit sugestii, şi a fost de acord să le transmită cititorilor mei experienţa şi înţelepciunea lor.