Încă din zori urcasem și coborâsem pantele repezi ale munților și-mi croisem drum prin pădurile dese din vale. Mă oprisem de nenumărate ori să ascult sau să privesc prin binoclu ținutul în care mă aflam. Totuși nu văzusem, nici nu auzisem măcar un singur cimpanzeu cu toate că se făcuse ora cinci. Peste două ore terenul accidentat de la Rezervația Gombe Stream va fi învăluit de întuneric. M-am postat la locul meu preferat de observație, The Peak (Creasta), sperând să zăresc cel puțin un cimpanzeu pregătindu-și culcușul de noapte și astfel să-mi sfârșesc ziua de lucru. Priveam o ceată de maimuțe în valea împădurită de dedesubt, când deodată am auzit strigătul unui cimpanzeu tânăr. Am cercetat înfrigurată cu binoclul copacii, dar sunetul se stinse înainte de a reuși să-l localizez și mi-au trebuit câteva minute bune până să-i zăresc pe cei patru cimpanzei. Cearta scurtă se isprăvise și mâncau cu toții în tihnă niște fructe galbene, asemănătoare prunelor. 

Distanța dintre noi era prea mare ca să-i pot observa cu deamănuntul așa că m-am hotărât să încerc să mă apropii. Am privit cu atenție copacii din jurul grupului: dacă aș reuși să mă cațăr în smochinul cel mare, fără să-i sperii, îmi spuneam eu, aș putea să am o perspectivă excelentă. Mi-au trebuit vreo zece minute să străbat distanța. Însă, în timp ce înconjuram cu băgare de seamă trunchiul gros și noduros al smochinului, miam dat seama că cimpanzeii dispăruseră; crengile pomului cu roade galbene erau goale. 

Mă cuprinse același vechi sentiment de amărăciune. Din nou cimpanzeii plecaseră pe nesimțite la apropierea mea. Pe urmă, brusc, inima mi se opri parcă în loc. La mai puțin de douăzeci de metri de mine, doi cimpanzei masculi stăteau pe pământ și mă priveau atent. Nu îndrăzneam să respir, așteptând s-o ia la goană cuprinși de o teamă bruscă, așa cum se întâmpla de obicei când mă pomeneam pe neașteptate față în față cu ei. Dar lucrurile s-au petrecut altfel. Amândoi au continuat să mă fixeze. M-am lăsat jos foarte încet și, după câteva clipe, cei doi au început să se purice unul pe celălalt în tihnă. Îi priveam și parcă nu-mi venea să cred că e adevărat, când am mai văzut două capete de cimpanzei ițindu-se peste iarba de la capătul luminișului păduricii: o femelă și un pui. S-au lăsat repede în jos când am întors capul, dar au reapărut curând, unul după altul, printre crengile lăsate ale unui copac, la vreo patruzeci de metri depărtare, Stăteau acolo, aproape nemișcați, și mă studiau De mai bine de o jumătate de an încercam să înving teama firească a cimpanzeilor față de mine, teamă care îi făcea să dispară în tufișuri ori de câte ori mă apropiam. 

La început, bineînțeles, o zbugheau chiar dacă mă aflam la cinci sute de metri depărtare, de partea cealaltă a râpei. Acum, cei doi masculi se aflau atât de aproape că parcă-i auzeam respirând. Nu mă îndoiam că aceasta era clipa cea mai importantă de până acum. Fusesem acceptată de două creaturi superbe care se puricau în fața mea. Îi știam pe amândoi: David Barbă Colilie, căruia îi fusese întotdeauna cel mai puțin teamă de mine, și celălalt, Goliath, nu un uriaș după cum ar arăta numele, ci cu un fizic minunat și cu cea mai mare autoritate între toți masculii. Blana neagră avea un luciu mătăsos în lumina blindă a serii.