Cel mai bine ar fi să notez evenimentele zi cu zi. Să ţin un jurnal ca să mă lămuresc. Să nu las sămi scape nuanţele, faptele mărunte, chiar dacă par lipsite de însemnătate, şi, mai ales, să le clasez. Trebuie să spun cum văd eu masa asta, strada, oamenii, pachetul meu de tutun, de vreme ce ele s-au schimbat. Trebuie să determin exact proporţiile şi natura acestei schimbări. De exemplu, o cutie de carton în care-mi ţin călimara. Ar trebui să încerc să spun cum o vedeam înainte şi cum...1 acum.

Ei bine, e un paralelipiped dreptunghiular, se detaşează pe... - e stupid, nu-i nimic de spus despre asta. Iată ce trebuie să evit, nu trebuie să imaginez ceva deosebit acolo unde nu-i nimic. Cred că ăsta e pericolul care te pîndeşte cînd ţii un jurnal: exagerezi totul, stai la pîndă, forţezi întruna adevărul. Pe de altă parte, e sigur că pot, dintr-un moment în altul - chiar în ce priveşte această cutie sau oricare alt obiect - să regăsesc acea impresie de alaltăieri. Trebuie să fiu mereu pregătit, altfel îmi scapă printre degete. Nu trebuie să... ci să notez cu grijă şi în cele mai mici amănunte tot ce se întîmplă.