Sebastian a strâns mai tare volanul micuţului MG. Tirul din spatele lui i-a atins bara, împingându-i maşina înainte şi aruncându-i plăcuţa de înmatriculare în aer. Sebastian a încercat să avanseze câţiva metri, dar nu putea merge mai repede din cauza tirului din faţă şi era strâns între cele două ca o armonică. Câteva secunde mai târziu, au mai fost înghiontiţi o dată, când tirul din spate a lovit MG-ul şi mai tare, împingându-l la vreo doi metri de tirul din faţă. Abia când tirul din spate ia lovit a treia oară, cuvintele lui Bruno „Eşti sigur că ne-am hotărât corect?” i-au trecut lui Sebastian prin minte. S-a uitat la prietenul lui, care pălise de frică, agăţat cu ambele mâini de bordul maşinii. 

— Încearcă să ne omoare, a ţipat el. Pentru numele Domnului, Seb, fă ceva! Sebastian s-a uitat neajutorat la circulaţia dinspre sud, dar a văzut doar un trafic constant de maşini, îndreptânduse în cealaltă direcţie. Când tirul din faţă a început să încetinească şi-a dat seama că, dacă voiau să aibă vreo şansă de supravieţuire, trebuia să ia repede o decizie. S-a uitat la partea cealaltă a drumului, căutând disperat un loc liber printre maşini. Când tirul din spate i-a lovit a patra oară şi-a dat seama că nu avea de ales. A smucit brusc volanul spre dreapta, către acostament, direct prin faţa maşinilor. Sebastian a apăsat puternic piciorul pe acceleraţie şi s-a rugat să ajungă în siguranţa câmpiilor verzi care se întindeau în faţa lor, înainte de a-l lovi o maşină. Un camion şi o maşină au frânat ca să evite micuţul MG care traversa drumul chiar prin faţa lor. O clipă, Sebastian sa gândit că va reuşi, până ce a văzut copacul. Şi-a luat piciorul de pe acceleraţie şi a cârmit spre stânga, dar era prea târziu. Ultimul lucru pe care l-a auzit a fost ţipătul lui Bruno.