Titlu Steaua diavolului

Autor Jo Nesbo
Categorie Ficțiune
Subcategorie Literatura contemporană

descarca-jo-nesbo-steaua-diavolului-pdf

Casa fusese construită în 1898 pe o fundaţie din argilă, care de atunci se scufundase puţin pe latura vestică, ceea ce îngădui apei să se infiltreze în tocul de lemn al uşii, să traverseze apoi podeaua dormitorului, către apus, lăsând o dâră umedă de-a lungul parchetului de stejar. Şiroiul se opri pentru o clipă într-o adâncitură, înainte să fie surprins din urmă de şi mai multă apă, apoi se repezi ca un şobolan nervos către şipca de lângă perete. Aici apa porni în ambele direcţii, căută şi se strecură cumva pe sub şipcă, până ce găsi o gaură între capătul podelei de lemn şi perete. În deschizătură se afla o monedă de cinci coroane, pe care se vedeau profilul regelui Olav şi data: 1987 – cu un an înainte să cadă din buzunarul tâmplarului. Dar aceia fuseseră ani de prosperitate. Se construiau numeroase apartamente de mansardă la mare repezeală, aşa că tâmplarul nu se mai obosise să o caute. 

Apei nu îi luă prea mult timp să găsească un drum prin lemn, pe sub parchet. Exceptând momentul când, în 1968, existase o infiltraţie – acelaşi an în care fusese construit un nou acoperiş acestei case – scândurile de lemn nu fuseseră deranjate, uscându-se şi contractându-se, astfel că despicătura dintre cele mai lăuntrice scânduri de pin era acum de aproape jumătate de centimetru. Apa picură pe grinda de dedesubtul despicăturii şi îşi continuă drumul către vest şi în peretele exterior. Aici se infiltră în tencuiala şi mortarul ce fuseseră preparate cu o sută de ani în urmă, tot pe timp de vară, de Jacob Andersen, maistru zidar şi tatăl a cinci copii. Andersen, ca toţi zidarii din Oslo din acea vreme, îşi prepara propriul mortar şi tencuiala pentru zid. Nu numai că avea amestecul său unic de var, nisip şi apă, ci avea şi propriile ingrediente speciale: păr de cal şi sânge de porc. Jacob Andersen era de părere că părul şi sângele ţineau laolaltă tencuiala şi îi dădeau o mai mare rezistenţă. Nu era ideea lui, le spunea colegilor din acea vreme, care clătinau din cap, ci tatăl şi bunicul lui scoţieni folosiseră aceleaşi ingrediente de la oi.