— Tu chiar vrei să mă trimiţi pe o insulă îndepărtată ca să mă mărit cu mine însămi? Simt că încep să mă înroşesc în timp ce stau faţă în faţă cu Ali, şefa mea îngrozitor de misterioasă de la Women Today. M-a mai pus ea să fac tot felul de trăsnăi de-a lungul anilor, dar asta e chiar culmea. 

— N-are valoare juridică, zice, de parcă asta ar fi fost singura mea obiecţie. — Uite care-i treaba. Îmi masez puntea nasului cu două degete şi-mi aleg cuvintele cu mare atenţie. 

— Una e când o vedetă de primă mână declară, într-un interviu pentru Vogue, că e într-un parteneriat cu ea însăşi, Ali. Şi cu totul altceva e ca o tipă de aproape treizeci de ani, care scrie o rubrică despre relaţii, să pretindă că face acelaşi lucru. Mă bâlbâi când zic ce vârstă am; numărul parcă mi se lipeşte de cerul gurii. Treizeci mi se părea o vârstă ca oricare alta până să fac douăzeci şi nouă şi trei sferturi, dar acum, că mai am puţin şi schimb prefixul, am tot felul de anxietăţi neprevăzute şi nepoftite. Eram, adică sunt hotărâtă să nu fiu genul de tipă care face o dramă din asta, însă pe zi ce trece mă simt de parcă mi se adaugă o greutate în spinare – greutăţile alea mici, din fontă, cum au cântarele vechi de bucătărie. Simt că dispar sub un morman de greutăţi micuţe şi invizibile şi Ali a observat că mă fac tot mai mică, fiindcă lui Ali nu-i scapă nimic. N-a ajuns redactor-şef la unul dintre cele mai citite site-uri pentru femei din Marea Britanie culcându-se pe o ureche; ascensiunea ei fulminantă e de notorietate în industria noastră şi e privită deopotrivă cu invidie şi respect. 

Eu, una, mă consider norocoasă că sunt angajata ei; ba chiar aş îndrăzni să zic că-i sunt şi prietenă. Iar ea e o prietenă care nu stă niciodată locului, cu priviri sfredelitoare, care mă intimidează şi mă pune să fac chestii pe care nu vreau să le fac. Ca, de exemplu, să mă duc pe o insulă irlandeză de care n-am auzit în viaţa mea şi să mă mărit cu mine însămi. 

— Pe bune, Clee, am dat peste interviul ăla cu Emma Watson în weekend şi m-am gândit imediat la tine. Se ridică de pe scaun şi începe să facă ture prin birou, prea entuziasmată de propriile idei ca să stea jos. 

— O serie de relaţii eşuate, aproape treizeci de ani, îi dă înainte bifând lista pe degete, o tânără care încearcă să-şi definească locul în lume ca femeie celibatară sub presiunea constantă a presei şi a aşteptărilor celorlalţi. — Da, mi se rupe inima de mila ei, zău. Trebuie să fie tare nasol să fii nevoită să te pupi cu R-Patz {1} ca să faci un ban. Eram leşinată după el în adolescenţă, vampirul nemuritor care străluceşte. Şi mă mai mir că n-am fost în stare să-mi găsesc jumătatea după ce mi-am creat asemenea aşteptări nerealiste. Dar asta e o altă discuţie, pentru altă rubrică.

 — N-a pus-o nimeni să se pupe cu R-Patz. Nu bagateliza contribuţia Emmei ca să te simţi tu mai bine, ştii că am dreptate. Trag de o aţă desprinsă din tapiţeria scaunului. 

— Nu e corect să zici că am o serie de relaţii eşuate la activ. Ţine de fişa postului, cum ar veni. 

— Da, da, ştiu. Te plătim să ieşi în oraş cu diverşi tipi şi să-ţi pui inima la bătaie. Ne plac la nebunie optimismul şi încrederea ta că o să-ţi găseşti flamingoul până la urmă. „În căutarea flamingoului” e sloganul jurnalului meu online, fiindcă flamingii se împerechează pe viaţă. Ne-am gândit la diverse animale care se împerechează pe viaţă, dar „în căutarea gibonului” te ducea cu gândul la funduri roşii şi despăducheri reciproce, iar „în căutarea veveriţei” avea conotaţii vulgare. „În căutarea flamingoului” ni s-a părut cel mai potrivit, dar mi-am cam pierdut interesul în ultima vreme, mai ales că am primit cadou atâtea porcărioare cu flamingo, încât aş putea să-mi deschid un magazin tematic.