Nu ne-am propus aici să scriem o istorie a ideilor ce ne preocupă — a istoricismului şi a legăturii sale cu totalitarismul. Cititorul îşi va reaminti, sper, că nu înccrc mai mult dccît să formulez cîteva remarci răzleţe ce pot să arunce o lumină asupra fundalului versiunii moderne a acestor idei. Istoria dezvoltării lor, cu deosebire în răstimpul de la Platon la Hegel şi Marx. n-ar putea fi înfăţişată păstrînd în acelaşi timp volumul cărţii în limite rezonabile, lată de ce nu voi încerca o examinare temeinică a gîndirii lui Aristotel. dccît în măsura în care versiunea elaborată de el a csenţialismului platonician a influenţat istoricismul lui Hegel. iar prin aceasta şi pe ccl al lui Marx. Faptul că ne vom mărgini la acele idei ale lui Aristotel cu care am venit în contact în decursul criticii făcute lui Platon. marele maestru al lui Aristotel, nu va însemna însă o pierdere atît de marc cum poate să pară la prima vedere. Pentru că Aristotel. în ciuda uluitoarei sale erudiţii şi a vastităţii problematicii abordate, n-a fost un gînditor de o originalitate pregnantă. Ceea ce a adăugat cl bagajului de idei platonician a fost în principal sistematizarea şi o preocupare ardentă pentru problemele empirice, în special pentru cele de biologie. Desigur, el este creatorul logicii, iar pentru aceasta şi pentru alte realizări ale sale, Aristotel merită din plin. după cum a pretins el însuşi (la finele tratatului său Respingerile sofistice). din partea posterităţii, o vie recunoştinţă şi totodată îngăduinţă faţă de lipsurile cercetării sale. Pentru cititorii şi admiratorii lui Platon, însă, aceste lipsuri sînt foarte mari.