Grecii, nu numai cei care locuiau în Peninsula Balcanică, dar şi cei din Asia Mică şi Sicilia, cei de la Marsilia şi din oraşele de pe ţărmul Pontului Euxin (Marea Neagră), se socoteau toţi de acelaşi neam, fraţi, şi erau conştienţi de unitatea lor profundă în privinţa limbii (în ciuda unor diferenţe proprii dialectelor locale), a religiei şi a obiceiurilor, unitate care-i deosebea de lumea pe care ei o numeau „ barbară", adică de totalitatea popoarelor care vorbeau altă limbă decât greaca. Însă cuvântul „ Grecia" -Hellas-nu a avut nicicând, în Antichitate, o semnificaţie politică reală; Grecia propriu-zisă nu a fost nicicând un stat unitar înainte de dominaţia macedoneană şi romană. Este adevărat că trei oraşe mai importante şi mai ambiţioase decât celelalte, Atena, Sparta şi Teba, au călăuzit rând pe rând destinele ţării, exercitându-şi hegemonia, dar confederaţiile pe care le-au creat ele au avut o viaţă scurtă şi, fapt încă şi mai semnificativ, n-au inclus niciodată toate cetăţile greceşti. Fiecare cetate, oricât de mic i-ar fi fost teritoriul, voia să fie cu totul independentă şi avea propriile sale instituţii politice, religioase şi judecătoreşti şi chiar, adesea, moneda sa specială şi sistemul ei de măsuri şi greutăţi. În mijlocul unei asemenea diversităţi,faţă înfaţă cu un asemenea „ roi" de state suverane, cum s-ar putea descrie viaţa de toate zilele „ în Grecia"? 

Existenţa spartanului, înrolat încă de la vârsta de şapte ani în formaţiuni premilitare şi supus până la vârsta de şaizeci de ani la o disciplină de viaţă severă, se deosebea foarte mult de cea a atenianului care avea parte de o educaţie mai liberală şi, ulterior, de obligaţii mai puţin apăsătoare. Trebuie deci să facem o selecţie, dar putem spune că această selecţie este dictată de situaţia documentării noastre literare şi arheologice. Aproape toţi autorii din epoca clasică ale căror opere au ajuns până la noi sunt atenieni şi, desigur, cele mai multe dintre informaţiile pe care le găsim la ei se referă la viaţa propriilor lor concetăţeni. Cât despre ruinele descoperite de arheologi, ele traduc în viaţă profeţia lui Tucidide (1, JO, 2) şi chiar şi în privinţa aceasta, Atena este favorizată în raport cu majoritatea celorlalte cetăţi greceşti şi în primul rând în raport cu Sparta. Cu toate acestea este adevărat că, în privinţa locuinţelor particulare, aşezarea Olynthos din peninsula Chalcidică este mult mai bogată decât Atena, dar, în afară de planul caselor lor, ce ştim noi despre viaţa de toate zilele a olintienilor? De aceea vom vorbi în această carte în primul rând despre Atena şi despre atenieni, fără a şovăi totuşi să aruncăm câte o privire asupra altor cetăţi, de dragul comparaţiei. De altfel şi cei vechi socoteau că Atena este „Elada Eladei"