Începând cu începutul anilor 1540, tot ce-l înconjura pe Süleyman îi 
amintea că intra în bătrânețe. Avea fire gri în barbă și păr. A făcut gută, 
a cărei durere debilitantă l-a afectat din ce în ce mai mult, în ciuda 
tratamentelor agresive ale medicilor săi. Existau zvonuri persistente, 
mereu în creștere, despre faptul că ar fi fost înlocuit de unul dintre fiii 
săi. Se simțea din ce în ce mai singur. Tutorele său, Hayreddin, 
tovarășul său constant încă din adolescență, a murit. Fiul său preferat, 
Mehmed, a cedat unei boli contagioase la frageda vârstă de douăzeci 
și unu de ani.
Viața sa politică a fost, de asemenea, plină de frustrări. În primii ani 
pe tron, visase să-și subjuge toți dușmanii și să conducă estul și vestul 
cu dreptate. După multe campanii lungi și costisitoare, s-a confruntat 
cu un impas pe ambele fronturi, rivalii săi habsburgici și safavizi 
retrăgându-se inițial, apoi regrupându-se. Cât despre aliații săi, precum 
maghiarii anti-habsburgici și francezii, el îi considera slabi, neangajați 
și nesiguri.
Süleyman a devenit un om furios. I-a certat deschis pe emisarii 
străini în timpul audiențelor, abandonându-și comportamentul de 
obicei auster. A consultat din ce în ce mai des un geomant pentru a afla 
dacă sănătatea sa se va îmbunătăți, dacă va putea rămâne pe tron și 
dacă își va putea conduce armatele spre victorie. Viața sa a devenit și 
mai complicată în anii 1550. A ordonat executarea unui fiu sub 
suspiciunea de rebeliune. Câțiva ani mai târziu, un alt fiu s-a revoltat, 
a fost învins, a fugit în Iran și a fost executat acolo la instrucțiunile 
sale. În tot acest timp, sănătatea lui Süleyman a continuat să se 
înrăutățească. Apoi, iubita sa soție, Hürrem, a murit. Imperiul pe care 
îl extinsese și aparatul birocratic pe care îl ajutase să-l construiască au 
suferit din cauza supra extinderii. Problemele sociale și economice au 
persistat, devenind din ce în ce mai greu de ignorat ca evenimente 
întâmplătoare sau întâmplătoare.