În ziua în care regele George al V-lea era încoronat la Westminster Abbey, la Londra, Billy Williams cobora în mină, în Aberowen, în sudul Ţării Galilor. Pe 21 iunie 1911, Billy împlinise treisprezece ani. Fusese trezit de tatăl său. Metoda prin care tatăl său trezea oamenii era mai degrabă eficientă decât blândă. Îl bătea pe Billy pe obraz, în ritm regulat, ferm şi insistent. Billy dormea adânc şi încercă să îl ignore pentru câteva secunde, dar bătăile de pe obraz continuară neîntrerupt. Pe moment se mânie, apoi îşi aminti că trebuia să se trezească, ba chiar că îşi dorea să se trezească, şi deschise ochii, săltându-se brusc în capul oaselor. — Ora patru fix, spuse tatăl său în timp ce ieşea din cameră, tropăind pe scările din lemn pe măsură ce cobora. Billy începea astăzi munca de miner ucenic, cum făcuseră majoritatea bărbaţilor din acel oraş la vârsta lui. Îşi dorea să se fi simţit ca un miner. Dar era hotărât să nu se facă de râs. David Crampton plânsese în prima zi în care coborâse în mină şi încă îi spuneau Dai Plângăciosul, cu toate că avea douăzeci şi cinci de ani acum şi era vedeta echipei locale de rugby. Era ziua de după solstiţiul de vară şi o rază de lumină pătrundea prin mica fereastră. Billy se uită la bunicul său, întins lângă el. Ochii Bunicului erau deschişi. Se trezea mereu înaintea lui Billy; spunea că bătrânii nu dorm prea mult. Billy se ridică din pat. Era doar în izmene. Când vremea era mai rece, dormea şi cu cămaşa pe el, dar Marea Britanie se bucura de o vară însorită, cu nopţi blânde. Trase oala de noapte de sub pat şi îi dădu la o parte capacul. Mărimea penisului său era aceeaşi, aşa că încă îi spunea puţulică. Era acelaşi ciot ca de copil. Sperase că va începe să crească în noaptea de dinaintea zilei sale de naştere sau că va observa măcar un fir de păr negru pe lângă, dar fu dezamăgit. Prietenul lui cel mai bun, Tommy Griffiths, care se născuse în aceeaşi zi, era altfel: avea deja vocea în schimbare şi un puf întunecat deasupra buzei superioare, iar puţulica lui era ca cea a unui bărbat. Era umilitor. 14 În timp ce folosea oala de noapte, Billy se uită pe fereastră. Tot ce putea să vadă era dealul cenuşiu, o movilă gri-argiloasă plină de resturi, deşeuri de la mina de cărbune, în mare parte argilă şi gresii. Aşa arăta pământul în ziua a doua a Facerii, se gândi Billy, înainte ca Dumnezeu să spună: „Să dea Pământul din sine verdeaţă.” O adiere uşoară purtă pulberea fină şi neagră de pe movilă spre şirurile de case. În cameră era şi mai puţin de văzut. Acesta era dormitorul din spate, un spaţiu îngust, suficient de mare pentru a încăpea un singur pat, un cufăr cu sertare şi vechea ladă a bunicului. Pe perete se afla un barometru decorat pe care scria: CREDE ÎN DOMNUL NOSTRU ISUS HRISTOS ŞI VEI FI MÂNTUIT Nu exista nicio oglindă. Una dintre uşi ducea spre capul scărilor, iar cealaltă spre dormitorul din faţă, care nu putea fi accesat decât trecând prin acesta. Era mai mare şi avea loc pentru două paturi. Mama şi Tata dormeau acolo – şi surorile lui Billy dormiseră acolo, cu ani în urmă. Cea mai mare, Ethel, nu mai locuia acum acolo, iar celelalte trei muriseră, una de vărsat de vânt, alta de tuse măgărească, iar cea de-a treia de difterie. Mai avusese şi un frate mai mare, cu care Billy dormise în acelaşi pat înainte să vină Bunicul. Wesley fusese numele lui şi fusese omorât în mină de un vagonet care o luase la vale, o roabă pentru transportat cărbune. Billy îşi trase bluza pe el. Era cea pe care o purtase la şcoală cu o zi înainte. Azi era joi, iar el îşi schimba bluza doar duminica. Totuşi, avea o nouă pereche de pantaloni, primii lui pantaloni lungi, din bumbac impermeabil – i se spunea moleschin. Erau simbolul pătrunderii lui în lumea bărbaţilor şi îi îmbrăcă mândru, bucurându-se de greutatea masculină a materialului. Îşi puse o curea groasă din piele şi se încălţă cu bocancii rămaşi de la Wesley, după care coborî scările. Parterul locuinţei era ocupat de camera de zi, o încăpere de 15 metri pătraţi, cu o masă în mijloc, un şemineu într-o parte şi un covor ţesut de mână ce acoperea podeaua din piatră. Tata stătea la masă citind un exemplar vechi din Daily Mail, cu o pereche de ochelari agăţaţi la rădăcina nasului său lung şi ascuţit. Mama pregătea ceaiul. Lăsă jos ceainicul aburind şi îl sărută pe Billy pe frunte, apoi spuse: 15 — Ce face micul meu bărbat de ziua lui? Billy nu răspunse. „Micul” suna destul de dureros pentru că era într-adevăr mic, iar „bărbat” era la fel de neplăcut la auz, pentru că nu era încă bărbat. Se duse în chicineta din fundul casei. Scufundă un castron în butoiul cu apă, se spălă pe faţă şi pe mâini şi aruncă apa folosită în chiuveta îngustă de piatră. Chicineta avea un cazan de cupru sub care se afla un grătar pentru foc, dar nu era folosit decât în seara de îmbăiere, care era sâmbăta. Li se promisese că vor avea apă curentă în curând, iar unele case de mineri o aveau deja. Pentru Billy era o minune ca oamenii să poată lua o cană de apă rece şi curată doar răsucind un robinet, fără să care cu găleata de la pompa din stradă. Dar conducta de apă nu ajunsese încă pe Wellington Row, unde locuia familia Williams. Se întoarse în sufragerie şi se aşeză la masă. Mama puse în dreptul lui o cană mare de ceai cu lapte deja îndulcit. Tăie două felii groase de pâine de casă şi scoase o bucată de untură din cămara de sub scări. Billy îşi împreună mâinile, închise ochii şi spuse: — Mulţumescu-Ţi, Doamne, pentru această mâncare. Amin. Apoi sorbi din ceai şi întinse untura pe pâine. Ochii albaştri şi spălăciţi ai tatălui său îl priviră pe deasupra ziarului. — Pune-ţi nişte sare pe pâine, spuse el. O să transpiri sub pământ. Tatăl lui Billy era reprezentantul minerilor, angajat al Federaţiei Minerilor din South Wales, cel mai puternic sindicat de breaslă din Marea Britanie, cum îi plăcea să amintească de fiecare dată când avea ocazia. Era ştiut sub numele de Dai Sindicat. Mulţi bărbaţi erau numiţi Dai (pronunţat chiar cum se scrie), prescurtare de la David, sau Dafydd în galeză. Billy învăţase la şcoală că David era un nume celebru în Ţara Galilor, pentru că era numele sfântului protector al ţării, la fel ca Patrick în Irlanda. Toţi cei cu numele Dai se deosebeau unul de altul nu prin numele lor de familie – aproape toţi din oraş aveau numele de familie Jones, Williams, Evans sau Morgan ci printr-o poreclă. Numele adevărate erau rareori folosite – doar atunci când exista o alternativă comică. Billy era William Williams, aşa că i se spunea Billy Dublu. Femeilor li se dădea uneori porecla soţului, aşa că Mama era cunoscută sub numele de doamna Dai Sindicat.