White Rabbit din Moscova este un restaurant „rusesc nou” prin excelenţă. Aflat sub o cupolă de sticlă ce se înalţă deasupra unui centru comercial strălucitor, aproape de turnul gotic-stalinist al Ministerului Afacerilor Externe, e genul de local unde există scăunele special aşezate lângă mese ca doamnele să-şi pună genţile, unde nota (piperată) e adusă într-o matrioşkă şi unde ideea de fuziune dintre bucătăria tradiţională rusească şi cea internaţională se materializează în îngheţata cu gust de pin. Sunt prea zgârcit şi am gusturi prea simple ca să-mi placă acest loc, dar este extraordinar şi prestigios – un loc unde e musai să fii văzut. N-ar fi trebuit să mă mire faptul că, invitat să aleagă un local pentru prânz, un fost oficial al Administraţiei Prezidenţiale (cancelaria lui Vladimir Putin şi cea mai puternică instituţie din Rusia) a ales White Rabbit. Însă nici o masă exagerat de scumpă şi o cantitate însemnată de vin – fireşte – din Crimeea nu au fost suficiente ca să-l facă să-şi dea drumul la gură şi să fie indiscret. Totuşi una dintre cele mai revelatoare părţi ale conversaţiei a fost atunci când s-a lansat într-o lungă şi oarecum profană diatribă despre cum Occidentul nu-l înţelege pe „şeful lor”. „Serios, am citit o parte din rahaturile din ziarele voastre, pe care le spun politicienii voştri, pe care «experţii» voştri le scriu, şi pur şi simplu nu ştiu de unde le tot scot. Nu-s de mirare belele pe care le avem pe cap acum. Şi ştii ce?” A fluturat un pahar aproape gol şi s-a încruntat la mine de parcă aş fi fost un reprezentant al întregii tagme de jurnalişti, politicieni şi experţi occidentali. „Toate astea mi-au îngreunat munca.” Cum? „Ce fel de relaţii putem avea cu voi toţi, atât timp cât nu ne vedeţi cu adevărat, nu ne auziţi? Atât timp cât interpretaţi cum vreţi fiecare cuvânt al preşedintelui şi fiecare băşină pe care-o trage. Sarcina mea era să încerc să comunic, dar nu contează ce am zis, ce am pus în discursurile şefului, toată lumea a presupus că ştie ce vrem să spunem cu adevărat, ce am spus de fapt. Toată lumea crede că-l cunoaşte pe Vladimir Vladimirovici.” Trebuie să vorbim despre Putin. Chiar trebuie. Nu doar pentru că este – ne place sau nu – unul dintre cei mai importanţi oameni de pe planetă şi nici din pricina impactului luptei geopolitice pe care o duce cu Occidentul, cu fanfaronade şi cacealamale, memeuri şi bani. Ci şi pentru că el a devenit un simbol global, pe care fiecare îl defineşte în felul său. După cum a sugerat oficialul iritat şi uşor abţiguit, este ca un test Rorschach: hârtia e stropită în mod deliberat ambiguu; felul în care percepem petele spune mai multe despre ceea ce se întâmplă în capul nostru decât despre ceea ce vedem de fapt.