în timp ce milioane de oameni urmăreau prima apariţie la televizor a trupei Beatles, la câteva luni după asasinarea lui John F. Kennedy, unul dintre telespectatori s-a gândit să stabilească o legătură între cele două evenimente. Dacă noile ritmuri, versuri şi tunsori ale celor patru băieţi din Liverpool au distras, unora, atenţia de la evenimentul absurd întâmplat la Dallas, pentru Marshall McLuhan au însemnat confirmarea faptului că mediul este mesajul*. McLuhan se pregătea să publice Să înţelegem media şi să-şi adjudece un loc în mişcările sociale şi transformările petrecute în anii 1960, explicând acest fenomen ca efect al tehnologiei electronice asupra simţurilor şi sensibilităţii oamenilor. 

Din scrierile lui McLuhan, Bartlett's Familiar Quotations a reţinut: „Noua interdependenţă electronică recreează lumea în imaginea unui sat global" şi „Mediul este mesajul". Ca atâtea alte aforisme care îi plăceau lui McLuhan, „mediul este mesajul" este un paradox. Invită la reflecţie şi ne obligă să-i sondăm sensul, să-l interpretăm, să ni-1 asumăm, să-l înţelegem devenind conţinutul său — exact principiul acestui enunţ. Influenţa economistului politic canadian Harold Innis, chiar fără a fi explicită în textul de bază al cărţii Să înţelegem media, este evidentă în noţiunea potrivit căreia mediul este mesajul. Innis susţinea că un mediu de comunicare exercită o influenţă puternică asupra răspândirii cunoştinţelor în spaţiu şi timp, subliniind totodată necesitatea studierii caracteristicilor mediului pentru a estima influenţa asupra structurii sociale şi culturale în care acţionează.

Stilul particular al cărţii Să înţelegem media l-a obligat pe McLuhan să ne lămurească asupra sensului expresiei pentru care devenise deja celebru. In mod public, a propovăduit interferenţa modalităţilor senzoriale; în particular, era mai degrabă înclinat spre aspectul poetic, făcând o analogie între crearea de noi medii înconjurătoare în condiţiile tehnologiei şi apariţia ultimului inel în creşterea unui trunchi de copac. Când vorbea despre limbaj ca primă tehnologie a omenirii, McLuhan utiliza aceeaşi analogie pentru a prelungi un ecou joycean: utterings-outerings-outer rings*. Innis şi Joyce. Cei doi par companioni improbabili ca surse pentru o carte despre media, asta numai dacă nu ne amintim că metafora pentru viaţa şi opera lui McLuhan este marinarul/pescarul din O pogorâre în Maelstrom a lui Edgar Allan Poe. începând din 1946 (vezi studiul lui Marshall McLuhan — „Footprints in the Sands of Crime"), McLuhan a făcut referire în mod repetat la povestea omului care a supravieţuit curentului, învăţând din tot ceea ce era în jurul său. în prefaţa la prima sa carte, The Mechanical Bride, McLuhan face referire la această strategie, când vine vorba de propria metodă: „Marinarul lui Poe s-a salvat studiind acţiunea vârtejului şi cooperând cu acesta. Cartea de faţă, de asemenea, încearcă să atace exact curenţii şi presiunea din jurul nostru, instituite prin intermediul mecanic al presei, radioului, filmelor şi publicităţii. Textul încearcă să transpună cititorul în centrul imaginilor în mişcare create de aceste lucruri, acolo unde va putea observa acţiunea care este în desfăşurare şi în care este implicat fiecare dintre noi".