Sunt o mulţime de motive ca un om de ştiinţă să scrie o carte adresată publicului larg, şi o mulţime de motive să n-o facă. În ştiinţă, cercetarea are întâietate, prin ea se făuresc cariere şi se dobândesc onoruri. Tot restul înseamnă pierderea unui timp preţios – cel puţin în ochii multor colegi care într-o bună zi ar putea fi puşi să-ţi evalueze munca. Dar la ce bun tot progresul ştiinţific dacă nu poate fi comunicat? Înţelegem oare cu adevărat lumea dacă n-o putem explica fără să pretindem studii îndelungate şi dificile?

 Să înveţi o materie complicată adeseori înseamnă pur şi simplu să-i accepţi elementele şi principiile esenţiale, să te obişnuieşti cu metodele ei standard de calcul. Adevăratul test al înţelegerii noastre îl trecem abia când cunoştinţele pot fi explicate unui neiniţiat receptiv, lipsit de idei preconcepute. În acest sens, mecanica cuantică, în ciuda nenumăratelor ei succese şi aplicaţii tehnologice, e departe de a fi înţeleasă (după cum se va vedea în capitolul 3 al cărţii de faţă). A scrie o carte de popularizare este deci un exerciţiu de importanţă capitală pentru munca unui om de ştiinţă. Mai mult, o carte adresată publicului larg e prilejul cel mai nimerit pentru a ilustra unitatea ştiinţei, literaturii şi artei. În toate aceste domenii încercăm să ne făurim o reprezentare a lumii şi s-o comunicăm. 

Această unitate, desigur, nu există în realitate, e doar un ideal. Dar o carte ce-şi propune să fie larg accesibilă are dreptul să năzuiască spre acest ideal. De aceea le sunt recunoscător acelora care m-au ajutat să intuiesc acest ideal. În ce priveşte arta, îi mulţumesc lui Gianni Caravaggio[1] , cu care am purtat câteva discuţii lămuritoare, iar unele dintre lucrările lui sunt reproduse aici. Îi mulţumesc, de asemenea, lui Rüdiger Vaas [2] , care, de-a lungul anilor, m-a ajutat să înţeleg şi să comunic ce am înţeles. El a fost printre primii care au găsit că rezultatele mele ştiinţifice merită să [fie] prezentate publicului larg. Mulţi alţii, pe care spaţiul nu-mi îngăduie să-i pomenesc aici, m-au îndemnat mereu să ies din turnul de fildeş straşnic fortificat al ştiinţei. 

Această carte n-ar fi apărut fără propunerea lui Jörg Bong, de la Editura S. Fischer, de a o scrie şi fără sprijinul permanent al lui Alexander Roesler. Le sunt recunoscător lui Gisele Ben-Dor, Maryam Shaeri şi Hannah Williams pentru că au citit părţi din manuscris şi mi-au făcut sugestii utile. Mulţumesc Departamentului de Fizică al Universităţii de Stat din Pennsylvania, care creează o atmosferă extrem de plăcută şi de stimulatoare pentru membrii săi. Mi-a acordat un semestru liber, fără să cunoască planurile mele de a scrie o carte! Institutul pentru Gravitaţie şi Cosmos al universităţii mi-a oferit prilejul unor discuţii şi cercetări multidisciplinare legate de subiectele din această carte. Competenţa multor colegi de-ai mei a intrat, cel puţin pe căi subliminale, în scrisul meu. Le mulţumesc lui Elisabeth şi Stefan Bojowald pentru lectura critică a primei versiuni a cărţii şi pentru unele indicaţii, cum sunt cele privind reprezentările ciclice din arta egipteană. Frumuseţea peisajului din munţii Eifel, unde îşi au ei cabana, m-a inspirat în unele pasaje.