Au trecut mai bine de zece ani de când am început să fotografiez cristalele de gheaţă. Cu ani înainte să conduc cercetarea în măsurarea fluctuaţiilor de undă din apă, dar mai ales atunci când am început să studiez cristalele, am descoperit că apa se exprimă într-o vastă varietate de moduri. Mi-am dat seama că aceste fotografii ale cristalelor sunt pline de multă înţelepciune destinată nouă. Spre deosebire de apa de la robinet, apa naturală prezintă o multitudine de cristale superbe, chiar mai multe când aceasta este aşezată în preajma unei muzici minunate. De asemenea, sunt generate transformări fascinante în cristale când apei îi sunt adresate prin expunere diferite cuvinte, ca „recunoştinţă" sau „prost“. Aceste cristale sunt pline de lecţii despre cum ar trebui — şi trebuie — să ne trăim viaţa. în Iunie 1999 am publicat o colecţie de fotografii într-o carte intitulată „Mesajele apei", la o editură mică pe care am numit-o Hado Kyoikusha (Editura Fluctuaţiei de undă1)- Deşi am publicat-o eu însumi, fără intenţia de a fi vândută în librăriile mari, vorbele rostite despre ea au transformat-o într-un bestseller. Aşa ceva nu se întâmplă aproape niciodată în industria editorială. Mi s-a umplut sufletul pe jumătate cu uimire că aceasta s-a petrecut sub proprii mei ochi şi pe jumătate cu recunoştinţă pentru toţi acei mulţi oameni care şi-au făcut timp să le povestească şi altora despre carte. Pentru a împărtăşi informaţiile din carte cât mai multor oameni, m-am ocupat de traducerea tuturor cercetărilor explicate în japoneză pentru o ediţie în limba engleză. Aceasta m-a călăuzit către viitoarele succese, am început să primesc cereri din Elveţia şi din alte ţări de peste tot din lume pentru a susţine conferinţe. Publicarea fotografiilor acestor cristale, însoţite de toate mesajele ce le poartă pentru omenire, nu s-ar fi putut petrece la un moment mai potrivit în istorie ca acesta, şi poate prea bine să fie un semn al timpurilor că aşa este, dacă atât de mulţi oameni sunt receptivi la aceste mesaje. îi mulţumesc Lui Dumnezeu pentru că mi-a dăruit şansa de a avea această misiune.
Listată pe: 6 ianuarie 2026
TOP 10 Cărți