Computerul principal de pe planeta Harmony nu mai era el însuşi; sau, mai degrabă, dacă am privi din altă perspectivă, era de două ori el însuşi. Dincolo de el însuşi, pentru că îşi duplicase programul principal precum şi toată memoria personală şi o descărcase în complexul de computere de la bordul navei spaţiale Basilica. Dacă ar fi fost interesat în vreun fel de „identitatea“ personală, ar fi intrat într-o stare de confuzie, neştiind care dintre secvenţe era el cu adevărat. Dar nu avea ego şi, prin urmare, îşi dădea pur şi simplu seama că programul de la bordul navei Basilica începuse ca o copie exactă a celui care supervizase viaţa umană pe planeta Harmony, vreme de patruzeci de milioane de ani. Şi eu mi-am dat seama că, din momentul în care s-au separat cele două copii, ele au început să se diferenţieze una de cealaltă. Acum aveau misiuni diferite. 

Computerul principal de pe nava spaţială Basilica va păstra funcţionale sistemele de menţinere a vieţii şi pe cele ale navei până când aceasta din urmă va ajunge la destinaţie, planeta Pământ. După aceea va încerca să-l contacteze pe Păstrătorul Pământului, să obţină noi instrucţiuni şi ajutorul pe care ar putea să-l ofere Terrei, apoi să se întoarcă spre a completa şi regenera computerul principal de pe Harmony. Pe parcurs, va încerca să păstreze în viaţă echipajul uman şi, în măsura posibilităţilor, să replanteze pe Pământ viaţa umană. Computerul principal de pe Harmony avea o sarcină mai simplă, dar în acelaşi timp mult mai dificilă. 

Mai simplă, pentru că nu era altceva decât o continuare a ceea ce făcuse timp de patruzeci de milioane de ani – să vegheze asupra oamenilor de pe planetă, spre a-i împiedica să se ucidă unii pe alţii. Mai dificilă, pentru că echipamentele sale, care fuseseră suprasolicitate pentru a rezista cu mult mai mult decât cele zece milioane de ani pentru care fuseseră proiectate, se degradau continuu, în acest răstimp fiinţele umane devenind din ce în ce mai puţin sensibile la puterile cu care fusese învestit computerul. Călătoria ar dura aproape o sută de ani, pe fiecare sens. Datorită efectelor relativităţii, pentru unii dintre oamenii aflaţi la bord ar putea părea doar aproximativ zece ani până vor ajunge la Pământ. Majoritatea, însă, vor fi ţinuţi în stare de hibernare, iar lor li se va părea ca un somn odihnitor, fără vise, în timpul căruia nici măcar nu vor îmbătrâni. Totuşi, pentru computerul principal de pe planeta Harmony durata nu va fi altceva decât durată. Computerul nu se va îngrijora. Nu va număra zilele. Îşi va seta o alarmă pentru a-şi aduce aminte când anume va putea să se pregătească pentru cea mai rapidă variantă de întoarcere. Din momentul în care Basilica şi-a luat zborul şi până când va fi anulată alarma, computerul principal de pe planeta Harmony nu se va mai gândi deloc la nava spaţială. Dar computerul principal de pe nava spaţială Basilica se va gândi la acest aspect. Şi făcea deja planuri spre a-şi îndeplini toate misiunile.