De două sute de ani încoace, științele economice tot încearcă să se separe de considerentele etice. Economiștii au crezut că studiul „filozofic" al economiei politice poate deveni „adevărata" știință economică dacă va lua științele fizice drept model. De la Adam Smith încoace, economiștii acumulează munți de date statistice pe care le introduc în cele mai puternice mașini de calcul. Cu toate acestea, nu sunt mai aproape de rezolvarea marilor probleme economice decât erau pe vremea lui Smith. Ultimele două sute de ani au fost martorele unei schimbări permanente a modelor intelectuale în economie, fiecare promițând să fie mai brează decât cealaltă și toate dovedindu-se până la urmă irelevante. Am avut parte de laissez-faire, capitalism, socialism, keynesianism, comunism, globalism; fiecare a sosit doldora de promisiuni și a plecat cu coada între picioare. într-adevăr, 90% dintre economiști au ratat semnalele de avertizare emise de crizele globale. Nu este surprinzător, dacă ne gândim că 90% dintre ei nu fuseseră în stare să prevadă declanșarea crizei precedente, care la rândul ei fusese un semnal de avertizare... La drept vorbind, este o profesie care greșește foarte tare atunci când este nevoită să-și anticipeze propriile eșecuri. încercând să reducă totul la cifre, nu a reușit decât să ajungă analfabetă. Avem motive serioase să presupunem că științele economice, în actuala situație, nu pot să descrie cu acuratețe mersul real al unei economii și, prin urmare, nu pot să-i prezică evoluțiile viitoare sau să-i ofere strategii adecvate. Ceva le împiedică să devină științe reale. Unde să căutam oare acest element lipsă? în acest volum, toți autorii afirmă cu emfază că economia, dacă vrea să fie o știință reală, nu poate pretinde a fi o științăfizică, ci una umană, o știință care ar trebui să se ocupe de relațiile dintre oameni, necesare pentru a asigura conviețuirea în societate. Și orice știință care studiază relațiile interumane trebuie să fie o știință a relațiilor drepte dintre oameni, o știință al cărei obiect este dreptatea. Ea ar trebui să implice o înțelegere corectă a persoanelor umane și a societăților în care trăiesc; ar trebui să fie bazată pe o teorie sănătoasă testată printr-o activitate care a dat roade. Nu avem nevoie de sisteme din ce în ce mai „inteligente", ci de vechi adevăruri pe care să le aplicăm în noile situații. Avem credința că distributismul răspunde acestor provocări. Distributismul nu este o nouă ideologie, un alt „ism“ pe o piață în care abundă „ismele" - distributismul înseamnă idei vechi aplicate condițiilor modeme. Nu considerăm că mediul moral este ostil științei, nici nu-1 tratăm ca pe un adaos la o știință desăvârșită. Mai degrabă am vedea în ordinea morală un fundament al ordinei economice și al celei sociale. Noi credem că eșecurile economice își pot găsi cu ușurință cauza în eșecurile morale, în special în cele care privesc neputința noastră de a ne trata aproapele așa cum se cuvine. Vom începe deci prin a examina teoria distributismului.